Episcopul-vicar Timotei Prahoveanul: Rugăciune şi iubire chiar şi pentru cei care nu ne iubesc - exemplul Sfântului Ştefan
Exemplul pe care ni-l oferă Sfântul Ştefan este acela de a ne ruga şi de a-i iubi chiar şi pe cei care nu ne iubesc, le-a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, celor prezenţi, luni, în Catedrala Patriarhală.
"Exemplul Sfântului Ştefan se adresează şi creştinilor de astăzi. Cea mai înaltă învăţătură pe care o desprindem din ziua pomenirii lui este aceea a iubirii până la moarte şi dincolo de moarte, care este foarte greu de întâlnit acum, atunci şi altădată în istorie. (...) El însă a avut puterea de a se ruga pentru cei care l-au omorât, de a ierta şi de a le spune tuturor că cerurile erau deschise, iar Fiul lui Dumnezeu se afla de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl", a spus PS Timotei în predica la slujba sărbătorii Apostolului, întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan.
Ierarhul a îndemnat ca "la atitudini pe care nu le putem înţelege, la atacuri pe care cineva le poate îndrepta împotriva Bisericii, împotriva creştinilor, nu avem altă armă de a răspunde decât iubirea şi rugăciunea".
"Acesta este exemplul pe care ni-l oferă Sfântul Ştefan: de a ne ruga şi de a iubi chiar şi pe cei care nu ne iubesc. În încheiere vă aduc aminte cuvintele Mântuitorului: 'Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Doar şi păcătoşii şi vameşii iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. Eu însă vă spun: iubiţi pe cei care vă urăsc, faceţi bine celor care vă fac rău şi rugaţi-vă pentru cei care vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui Vostru celui din Ceruri, căci el face să răsară soarele Său peste cei drepţi şi peste cei păcătoşi şi aduce ploaie peste cei drepţi şi peste cei păcătoşi. Acesta este mesajul, plin de iubire şi înţelepciune, pe care Sfântul Arhidiacon, întâiul Mucenic al Bisericii Ştefan ni-l oferă şi nouă", a adăugat Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.
Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 27 decembrie .
Este unul dintre cei şapte diaconi aleşi de Sfinţii Apostolii, din rândul evreilor elenişti, pentru a sluji la adunările Bisericii din primul veac. Era înrudit cu Saul, cel care mai târziu avea să devină marele apostol al neamurilor, Sfântul Apostol Pavel, şi era din părţile Ehiliehiei, din cetatea Tarsului.
Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan era un bărbat puternic în lucru şi în cuvânt, întărindu-i pe cei credincioşi şi mustrându-i pe cei necredincioşi, spunându-le din lege şi din proroci că din ură şi din nedreptate a fost omorât Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel aşteptat din veac.
Fiind condamnat la moarte, Sfântul întâi Mucenic Ştefan a fost scos din cetate şi ucis cu pietre, devenind astfel primul martir creştin şi mărturisitor al lui Hristos. AGERPRES