Episcopul Petroniu al Sălajului, audiat de procurori într-un caz de delapidare. Prejudiciul este de peste 3 milioane de lei

Episcopul Petroniu al Sălajului, audiat de procurori într-un caz de delapidare. Prejudiciul este de peste 3 milioane de lei

Episcopul Petroniu al Sălajului este suspectat de procurori că ar fi facilitat comiterea unei infracțiuni de delapidare, prin care administratorul Episcopiei Ortodoxe a Sălajului ar fi însușit bunuri din patrimoniul instituției, cauzând un prejudiciu de peste 3 milioane de lei. Vineri, episcopul a fost audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în calitate de suspect.

Preasfințitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului. FOTO: Basilica

Preasfințitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului. FOTO: Basilica

Potrivit Parchetului, faptele ar fi avut loc între 1 ianuarie 2020 și 1 august 2024, iar înlesnirea ar fi constat în crearea condițiilor necesare pentru desfășurarea activității ilicite. Paguba provocată instituției este de 3.004.368 lei.

„La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este înregistrat un dosar penal în care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă suspectul Florea Petru, episcop al Episcopiei Ortodoxe a Sălajului, cu privire la săvârşirea: complicităţii la infracţiunea de delapidare în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, comisă de un funcţionar privat (...) şi a complicităţii la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată”, se menționează într-o informare a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj , transmisă vineri.

Potrivit sursei citate, „în temeiul legăturii personale apropiate cu autorul şi a intereselor materiale directe, nu a acţionat în considerarea prerogativelor de organ de control şi nu a dispus verificarea activităţii autorului, nu a denunţat săvârşirea ilicitului penal şi a tolerat comiterea ei în continuare, întărind astfel rezoluția infracțională a autorului”.

Aceste acuzații apar în contextul discuțiilor din Biserica Ortodoxă Română (BOR) privind necesitatea unei structuri canonice anticorupție, asemănătoare DNA-ului . Pe 14 decembrie 2023, Permanența Consiliului Național Bisericesc a propus înființarea unor corpuri de control juridic și financiar la nivel patriarhal și mitropolitan, menite să combată corupția în Biserică.

S-a constatat că regulamentul disciplinar actual al BOR nu include sancțiuni pentru fapte precum deturnarea de fonduri, mita sau traficul de influență, motiv pentru care s-a propus includerea acestora printre abaterile disciplinare. Cu toate acestea, de la anunțul inițial, nu au mai fost oferite informații publice despre implementarea acestei structuri.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Răsturnare de situație în cazul finanțării campaniei lui Călin Georgescu

2 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

3 „Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni"

4 Fraților, pe ăștia nu-i mai satură nimic?

5 Ce a primit de la CNSAS un anticomunist care a cerut dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989