Epava corabiei Santa Maria, nava amiral a lui Cristofor Columb, s-ar putea afla lângă Haiti
O epavă aflată în largul coastelor din Haiti ar putea fi Santa Maria, nava amiral a lui Cristofor Columb, una dintre cele trei corăbii ale renumitului explorator care au ajuns în America în timpul expediţiei sale din 1492.
Epava corabiei Santa Maria, nava amiral a lui Cristofor Columb, s-ar putea afla lângă Haiti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Toate elementele geografice, arheologice şi topografia subacvatică sugerează că aceasta este epava celebrei nave amiral a lui Columb, Santa Maria", a declarat Barry Clifford, coordonatorul unei misiuni de arheologie marină, pentru publicaţia The Independent, informează huffingtonpost.com .
Membrii din echipa sa au descoperit şi au fotografiat epava în urmă cu 10 ani, însă şi-au dat seama abia de curând ce reprezenta ea.
Corabia Santa Maria s-a ciocnit de un recif în apropiere de coastele din Haiti, cu Cristofor Columb la bord, obligându-l pe exploratorul italian să înfiinţeze o mică aşezare umană pentru echipajul său - prima colonie europeană din America, după un sat înfiinţat de vikingi în Lumea Nouă în secolul al XI-lea.
Columb a numit acea colonie La Navidad (Crăciun) şi s-a întors în Spania la bordul corabiei Nina, lăsând în urmă 39 de membri ai echipajului său, care nu au mai avut loc pe corabie.
Cea de-a treia navă din expediţie, Pinta, s-a despărţit de primele două în acea perioadă.
Un an mai târziu, Columb s-a întors în regiune cu 17 corăbii şi 1.200 de oameni, însă în colonia La Navidad, care fusese între timp arsă din temelii, nu mai era niciun supravieţuitor.
Descoperirea în 2003 a posibilelor ruine ale coloniei La Navidad l-a condus pe Barry Clifford la actuala poziţie a epavei în largul coastei, unde exploratorii au analizat-o cu mijloace moderne. Ei spun că mărimea şi locul în care se află aceasta în raport cu ruinele străvechii aşezări umane corespund poziţiei teoretice în care ar trebui să se afle epava navei Santa Maria.
"Sunt încrezător şi cred că aducerea la suprafaţă a epavei va furniza primele dovezi arheologice marine ale descoperirii Americii de către Columb", a declarat Barry Clifford.
Postul History Channel filmează operaţiunile de aducere la suprafaţă a epavei şi intenţionează să le prezinte în cadrul unei emisiuni speciale.
Sursa: mediafax.ro