Vânătoarea de capete este o practică veche de când lumea, spun specialiștii. Cu toate acestea, un ritual macabru și bizar, existent până acum câteva decenii în comunitatea indienilor Jivaro din Amazon, a rămas un mister. Replici ale capetelor uscate se pot oferi și astăzi turiștilor.

Capete uscate ale Jivaro FOTO wikipedia

De-a lungul istoriei, comunitățile umane au practicat ritualuri de-a dreptul macabre. O practică înfricoșătoare a fost vânătoarea de capete.

La numeroase popoare din Preistorie și până în Epoca Modernă, vânătoarea de capete reprezintă un aspect ritualic, prin care războinicii cred că fură puterea inamicului sau îi răpesc sufletul, care are însă și rol decorativ, de expunere a puterii și influenței. Propriu-zis, vânătoarea de capete presupunea fie luarea de trofee în timpul războaielor, de la inamicii uciși, fie raiduri, cu destinație precisă - aceea de a colecta capete, din comunitățile inamice, de cele mai multe ori luate prin surprindere.

Vânătoarea de capete a fost cel mai probabil practicată încă din preistorie, în toate zonele lumii, dar și de civilizații cunoscute, precum cea a celților sau a Chinei Imperiale, fiind cunoscut faptul că soldații Dinastiei Qin luau capetele inamicilor și le agățau la centură.

Dispărută în preajma Evului Mediu în mai toate zonele civilizate ale lumii, practica vânătorii de capete a rămas în schimb la triburile din zonele ecuatoriale. În unele zone, precum Amazonia, vânătoarea de capete a fost întâlnită până acum câteva decenii. Dacă vânătoarea de capete este ceva cunoscut și obișnuit în istoria lumii, un obicei al indienilor Jivaro din jungla amazoniană a rămas un mister. Este vorba despre capete luate de la inamici și uscate pentru a deveni obiecte decorative. Cum s-a născut această practică și ce înseamnă, de fapt, este o enigmă.

Stăpânii feroce ai junglelor amazoniene ecuadoriene

Indienii Jivaro trăiesc în junglele amazoniene de pe teritoriul statelor sud-americane de astăzi Peru și Ecuador. Comunitățile Jivaro sunt compuse din patru triburi sau clanuri: Ashur, Aguaruna, Huambisa și Shuar.

Acești indieni Jivaro, care trăiesc în inima pădurii amazoniene, au căpătat, de-a lungul istoriei, o reputație de războinici feroce, curajoși, capabili să elaboreze strategii de guerrilă extrem de ingenioase. Acești Jivaros au rezistat inițial expansiunii Imperiului Incaș, reușind să-și mențină teritoriile. Apoi au făcut față conquistadorilor spanioli, provocându-le pagube uriașe, în războiul de uzură din junglă. De altfel, sunt singura comunitate tribală care a rezistat cu succes cuceririi spaniole.

Cronicile spaniole vorbesc despre cultura războinică a Jivaro, dar și despre cruzimea lor față de inamic. Este amintit, în acest sens, un episod elocvent. În urma unei dispute cu guvernatorul spaniol privind comerțul lor cu aur, indienii Jivaro au organizat un raid. Au atacat orașul guvernatorului, au măcelărit locuitorii și l-au prins pe guvernator. L-au ucis turnându-i aur topit pe gât. Cruzimea și agresivitatea Jivaro le-au asigurat de fapt supraviețuirea, fiindcă nimeni nu s-a mai aventurat în teritoriile lor.

Capetele rivalilor, pe post de bibelouri în jungla amazoniană

Ceea ce i-a făcut faimoși pe Jivaro este însă vânătoarea de capete practicată de acest trib. Spre deosebire de alte comunități, indienii Jivaro, după ce decapitau adversarul, îi lua capul drept trofeu și îl supuneau unei proces de micșorare și uscare. Capul inamicului devenea un obiect bun de pus pe raft, ca un trofeu, ca o podoabă. Acest procedeu se numește tsantsa și este specialitatea clanului Shuar, în mod deosebit.

Cum a luat naștere acest ritual și care este istoria sa reprezintă încă o enigmă. Se știe doar că tsantsa sau uscarea capetelor inamicilor au un profund substrat mistic și religios.

În urma unei lupte, dar mai ales a raidurilor special întreprinse pentru a colecta capete, în teritoriile inamice, războinicii Jivaro se întorc cu trofee. Capul era tăiat de la baza gâtului, în formă de V , apoi era prins cu o bandană și cărat în sânul tribului. Pentru a practica tsantsa, războinicul postea timp de opt zile, să-și pregătească sufletul. El înlătura pielea de pe craniul capului inamicului, urma îndepărtarea craniului și mai apoi fierberea capului în tanin pentru păstrarea pielii. Războinicul cosea gura și ochii inamicului pentru a-i împiedica sufletul să iasă. Capul era apoi modelat la forma inițială, folosindu-se inclusiv pietre fierbinți.

Sunt multe etape până la rezultatul final, în mare parte puțin cunoscute. Războinicii Jivaro credeau că decapitând inamicul și păstrându-i capul, îi furau sufletul și îl păstrau pentru ei. Rezulta un obiect macabru, care însă avea o mare căutare în lumea Jivaro și nu numai. Mulți turiști sau amatori de suverinuri tribale au declanșat un trafic cu trofeele tsantsa. Pentru a descuraja acest fenomen, tsantsa a fost interzisă în mod legal.