Enache: DNA a început urmărirea penală în urma plângerii depuse împotriva lui Nicuşor Dan
Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, a anunțat că procurorii DNA au început urmărirea penală în urma plângerii pe care a făcut-o privind finanţarea primarului Capitalei, Nicuşor Dan, acuzând o „publicitatea agresivă” a actualului edil.
„Am văzut că s-au mişcat destul de repede, ne-au chemat la audiere şi ne-au anunţat că au început urmărirea penală (...). Sperăm că o să se clarifice cât de repede, pentru că suntem în campanie electorală şi trebuie să ştim cine l-a susţinut pe Nicuşor Dan cu bani pentru acea campanie agresivă de publicitate. Să vedem ce legături reale sunt ale lui Nicuşor Dan cu Matei Păun şi cu firmele care au legături în Rusia. Asta o să afle procurorii. Noi am cerut public lui Nicuşor Dan să iasă şi să explice cetăţenilor, însă a refuzat şi refuză în continuare", a precizat Enache, potrivit Agerpres .
Candidatul AUR a acuzat că edilul a avut o publicitate agresivă.
„Am venit să dăm declaraţii în urma plângerii pe care am depus-o acum două săptămâni, cu privire la campania pre-electorală a lui Nicuşor Dan cu privire la sursele de finanţare pe care le-a avut la dispoziţie, publicitatea aceea agresivă prin care Nicuşor Dan ne mulţumea pe sute de panouri împrăştiate în centrul Bucureştiului, ne mulţumea pentru nu ştiu ce, că n-am înţeles. Ne mulţumea pentru faptul că l-am suportat probabil în fotoliul de primar patru ani, deşi nu a avut nicio realizare în acest mandat", a afirmat Enache.
Sebastian Burduja , candidat PNL la Primăria Capitalei, i-a cerut într-o conferință de presă actualului edil să prezinte lista donatorilor pentru campania sa electorală.
Potrivit unei anchete Newsweek publicate recent, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan , care candidează pentru un nou mandat, își face publicitate stradală în București pe panourile unei companii controlate de un afacerist pro-rus, iar valoarea contractului ar fi cu mult mai mare față de ceea ce declară public primarul.
Ulterior, șefa de campanie a lui Nicușor Dan, Ema Prisca , a fost surprinsă de paparazzi alături de Matei Păun.
Sursa: adevarul.ro