Emoții pentru Nadine! Artista dă BAC-ul la 44 de ani

Emoții pentru Nadine! Artista dă BAC-ul la 44 de ani

Nadine trăieşte în aceste zile, alături de ceilalţi elevi, emoţia de la Bac. Artista s-a înscris la liceu la 38 de ani. Acum a finalizat studiile, iar ieri a avut proba la limba română.

„Am trăit una dintre cele mai frumoase zile din viaţă mea – prima zi de BAC. M-am înscris la liceu la 38 de ani, iar azi, extrem de emoţionată, la 44 de ani, alături de copiii de 14 ani, am dat şi eu una dintre probele examenului maturităţii. Pentru mine, frumuseţea acestui moment are şi un simbolism aparte, şi anume faptul că trăim într-o lume (Românie) în care un om, indiferent de istoricul său, poate reface/ repara o bucată din viaţa sa, aşa încât să îi fie mai bine pe mai departe şi, totodată, să poate face pace cu ce a fost. Pentru mine asta înseamnă că trăim vremuri bune, într-o lume frumoasă. În mod neaşteptat, această zi a fost încununată de prezenţa, în faţa liceului unde dădeam examen, a profesoarei mele de română, Ancuţa Drondoe, şi a directorului liceului unde am terminat şcoală”, a povestit Nadine pe o reţea de socializare.

Artista s-a declarat impresionată de profesorii care au venit să îşi susţină elevii.

“Aceşti oameni au venit la prima oră la locaţia examenului şi au aşteptat acolo, cu emoţii, până a ieşit fiecare elev de al lor din examen, pentru ca elevii să îi aibă/ştie alături (fac asta de 13 ani de când s-a înfiinţat liceul). Probabil că mai există astfel de profesori, de directori de liceu, însă eu n am mai auzit. Gestul lor m-a emoţionat profund. Directorul făcea poze elevilor doritori de amintiri, iar profesoara de română impărţea îmbrăţişări celor emoţionaţi, având grijă să recapituleze, în zbor, pentru fiecare dintre noi, şi curentele literare…

Mă uitam perplexă la ea şi mă întrebam dacă eu aş fi un astfel de profesor… mi-e teamă că nu, însă la nivel uman, fără doar şi poate, mi-a transmis un mesaj puternic pe care am să-l port cu mine pe mai departe în viaţă. Am simţit că aceşti oameni şi-au asumat cu maximă responsabilitate rolul pe care l-au avut în viaţa fiecărui om ce a fost lăsat în mâinile lor pentru a fi pregătit pentru viaţă din p.d.v. academic. M-au impresionat şi le mulţumesc că mi-au arătat că există şi asemenea oameni. Am întâlnit mulţi oameni buni, dar pentru ei trebuie să fac o altă categorie, pentru că e ceva mai mult decât calitatea umană… e ceva ce ţine şi de onoare, demnitate, datorie, conştientizarea privilegiului de a fi una dintre uneltele ce formează un om… nu ştiu, mai caut, pentru că gestul lor m-a pus pe cugetat”. SURSA: okmagazine.ro



populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!