Emmanuel Macron refuză încă o dată o dezbatere electorală televizată cu contracandidaţii săi la prezidenţiale

Emmanuel Macron refuză încă o dată o dezbatere electorală televizată cu contracandidaţii săi la prezidenţiale

Preşedintele francez candidat la un nou mandat, Emmanuel Macron, a refuzat marţi să participe la o dezbatere electorală cu contracandidaţii săi la postul France 2, invocând agenda încărcată, transmite agenţia EFE.

Este a doua oară când liderul de la Elysee refuză participarea la o astfel de dezbatere, stârnind critici din partea celorlalţi candidaţi.

El era aşteptat marţi seară pe platoul emisiunii 'Elysée 2022', alături de candidata dreptei Valérie Pécresse, socialista Anne Hidalgo, ziaristul conservator Eric Zemmour, ecologistul Yannick Jadot y şi troţkistul Philippe Poutou.

Echipa de campanie a lui Macron a propus ca în locul acestuia să vină la emisiune un reprezentant al partidului prezidenţial La Republique en Marche (LREM), de exemplu Gabriel Attal, purtătorul de cuvânt al guvernului, dar ceilalţi candidaţi şi postul France 2 s-au opus.

La dezbaterea televizată de săptămâna trecută la care Macron de asemenea a refuzat să participe au luat parte ceilalţi şase candidaţi, inclusiv Marine Le Pen, candidata extremei drepte şi dată în sondaje ca fiind cea mai probabilă adversară a actualului preşedinte în turul doi care va avea loc pe 24 aprilie, primul tur fiind programat duminică.

Emmanuel Macron rămâne favoritul scrutinului şi este cotat în ultimul sondaj al institutului Harris Interactive cu 51,5% din voturi în turul doi, faţă de 48,5% Marine Le Pen.AGERPRES


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce a scris Călin Georgescu în anexa la declarația de avere pe care nu a semnat-o?

2 Acest text a fost scris pe 7 decembrie 2024. Puneți cap la cap cu ce se întâmplă astăzi...

3 LIVE Violențe la sediul BEC după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

4 „Rețeaua rusească” există și duce la Georgescu

5 „Noi acum nu i-am spus „nu” nu numai lui Georgescu, ci și lui Simion. Fraților, fasciștii nu vor candida în alegerile din această țară”