Emmanuel Macron, la exerciţiul militar spaţial AsterX, primul organizat în Franţa şi în Europa

Emmanuel Macron, la exerciţiul militar spaţial AsterX, primul organizat în Franţa şi în Europa

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a deplasat vineri la Centrul naţional de studii spaţiale (CNES) de la Toulouse (sud) pentru a asista la exerciţiul militar spaţial AsterX, de contracarare a atacurilor împotriva unui satelit în spaţiul cosmic, primul de acest gen organizat în Franţa şi în Europa, relatează France Presse.

Împreună cu statul său major, el a prezidat mai întâi o reuniune de lucru a Comandamentului spaţial creat în 2017 pentru a gestiona strategia militară spaţială.

"Sunt foarte fericit că putem face o analiză asupra mizelor strategice şi a mizelor legate de capacităţi şi de inovaţie, precum şi asupra mizelor geopolitice şi a evoluţiei lor", a spus Macron în deschiderea reuniunii.

Preşedintele urma să se întâlnească apoi cu operatorii AsterX, pentru o simulare a unei crize spaţiale internaţionale pe durata a patru zile.

Scenariul acestei simulări porneşte de la o criză între un stat dotat cu capacităţi spaţiale şi altul care are un acord de asistenţă militară cu Franţa.

"Trebuie să avem mijloace de acţiune dacă vedem vreodată că există pericole care ameninţă capacităţile noastre sau pe cele ale aliaţilor noştri", a subliniat preşedinţia franceză. Un atac împotriva unui satelit militar francez poate bloca, de exemplu, canalele de comunicaţii ale armatelor.

Franţa derulează exerciţiul cu concursul mai multor ţări aliate (Germania, Italia, SUA). Miza este de a simula shimbări de orbită ale sateliţilor, de a prevedea lansări de sateliţi în regim de urgenţă pentru a putea compensa ieşirea din funcţiune a unor sateliţi sau punerea în funcţiune a altor sateliţi, de a monitoriza reintrările riscante (în atmosferă), de a şti cum să se bruieze un semnal sau să "orbească" temporar un satelit ostil.

Aceste ipoteze sunt departe de a constitui o ficţiune: în 2017, "satelitul-spion" rusesc Louch-Olymp încercase să se apropie de satelitul militar franco-italian Athena-Fidus. Anul trecut, Washingtonul a acuzat Rusia că a "efectuat testarea nedistructivă a unei arme antisatelit din spaţiu". De atunci, alte comportamente de acelaşi tip au avut loc, a indicat preşedinţia franceză, fără a oferi detalii, notează AFP.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…