Emma, robotul care face masaj, și-a făcut debutul la o clinică din Singapore
Emma, robotul care face masaj, și-a făcut debutul săptămâna aceasta într-o clinică din Singapore, unde pacienții primesc masaj de la un braț robotic echipat cu două extremități care seamănă cu palma și degetul mare ale unei mâini, informează vineri AFP.
Sursa foto: thetechportal.com
Produs de compania AiTreat, robotul face masaje ''tui na'', o tehnică de masajoterapie chinezească. Cu brațul său robotizat conceput special pentru masajoterapie, Emma utilizează senzori, care măsoară gradul de contractare al mușchilor și tendoanelor pacienților, precum și un sistem de inteligența artificială.
Pentru 68 de dolari din Singapore, echivalentul a 42 de euro, pacienții acestei clinici de medicină tradițională chineză beneficiază de un masaj de o jumătate de oră realizat de robot în zona lombară sau în alte părți ale corpului, în funcție de tipul de durere, cinci minute de masaj efectuat de către un terapeut și 20 de minute de acupunctură.
Robotul nu îi înlocuiește pe terapeuți, dar le reduce norma de lucru, ceea ce le permite acestora să trateze un număr mai mare de pacienți, a precizat Calista Lim, medic la clinica NovaHealth TCM, din Singapore.
''Sunt zile în care terapeuții se simt obosiți și stresați și nu doresc să lucreze suplimentar. Dar pentru Emma, odată ce i-am dat comandă, își face treaba'', explică medicul care se ocupă de robot.
Utilizarea acestei tehnologii este oportună în contextul crizei de forță de muncă din Singapore care face ca găsirea unor terapeuți buni să fie dificilă, a adăugat aceasta.
Unii dintre pacienți erau reticenți la ideea de a fi masați de către o mașinărie, dar, în cele din urmă, experiența li s-a părut pozitivă.
''Este foarte plăcut și foarte confortabil'', spune Elaine Low, o pacientă de 35 de ani cu dureri de spate, declarându-și intenția de a reveni pentru alte masaje androide.
AGERPRES