Emma Coronel, soţia traficantului mexican 'El Chapo', pasibilă de 4 ani de închisoare în SUA

Emma Coronel, soţia traficantului mexican 'El Chapo', pasibilă de 4 ani de închisoare în SUA

Procuratura din SUA a cerut patru ani de închisoare şi alţi cinci de libertate sub supraveghere pentru Emma Coronel, soţia lui Joaquin 'El Chapo' Guzmán, care în iunie a recunoscut că a colaborat la activităţile de trafic de droguri ale soţului său şi s-a declarat vinovată de trei infracţiuni, relatează EFE şi AFP.

Potrivit documentelor judiciare prezentate la un tribunal din Districtul de Columbia, acuzarea cere, pe lângă pedeapsa cu închisoarea, achitarea sumei de 1,5 milioane de dolari.

Solicitarea Procuraturii intervine cu două săptămâni înainte de pronunţarea sentinţei împotriva Emmei Coronel, prevăzută pentru 30 noiembrie, după ce aceasta trebuia iniţial dată la 15 septembrie. Din 10 iunie, Emma Coronel, în vârstă de 31 de ani, se află în detenţie, după arestarea sa pe aeroportul Dulles din Virginia în luna februarie.

Fostă regină a frumuseţii, Emma Coronel, care deţine dublă cetăţenie americană şi mexicană, şi-a recunoscut vinovăţia la trei capete de acuzare.

Astfel, ea s-a declarat vinovată de infracţiunile de conspiraţie pentru trafic de cocaină, heroină, marihuana şi metanfetamină în SUA şi spălare de bani, pe lângă alte delicte legate de operaţiuni financiare prin intermediul proprietăţilor comerciale şi rezidenţiale ale lui 'El Chapo' în urma căsătoriei sale cu celebrul şef al cartelului mexican.

Concret, Procuratura o acuză de conspiraţie pentru distribuirea a cel puţin cinci kilograme de cocaină, un kilogram de heroină, 500 de grame de metanfetamină şi o tonă de marihuana, precizând că între 2011 şi ianuarie 2017, Emma Coronel a colaborat la activităţile de trafic de droguri ale Cartelului din Sinaloa.

Se precizează, de asemenea, că după căsătoria sa cu 'El Chapo' în 2007 şi până la arestarea ei, la 22 februarie 2021, Emma Coronel a beneficiat de câştigurile din traficul de droguri realizat de soţul său.

Cu toate acestea, conform înţelegerii la care a ajuns apărarea lui Coronel cu Procuratura în iunie, se consideră că soţia lui 'El Chapo' a fost "o participantă marginală" la activităţile legate de traficul de droguri, punându-se accentul pe "acceptarea responsabilităţii sale", astfel încât s-a propus o pedeapsă cu închisoarea mult mai mică decât cei zece ani prevăzuţi minimum pentru astfel de infracţiuni.

Arestarea Emmei Coronel a suscitat o amplă surpriză, având în vedere că autorităţile americane nu făcuseră niciun un demers în acest sens după condamnarea soţului său cu doi ani înainte şi deşi se ştia că este implicată în activităţile lui 'El Chapo'.

Joaquin Guzman era considerat cel mai mare traficant de droguri din lume, până la arestarea sa în 2016 şi extrădarea lui în SUA, în 2017. Condamnat în iulie 2019 la închisoare pe viaţă, el îşi ispăşeşte sentinţa într-un centru de detenţie de maximă securitate din Colorado.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri