Emiratele Arabe Unite: Femeia vinovată de uciderea unei educatoare americane de origine română a fost executată
Autoritățile din Emiratele Arabe Unite (EAU) au executat luni dimineață o femeie în vârstă de 31 de ani condamnată la moarte pentru uciderea unei educatoare americane de origine română în decembrie anul trecut, transmite Reuters, care citează agenția de presă WAM.
Ala'a Badr Abdullah al-Hashemi a fost condamnată la moarte după ce a înjunghiat-o mortal pe Ibolya Ryan, mama unor gemeni în vârstă de 11 ani, în toaleta unui mall din Abu Dhabi.
La câteva ore după ce a ucis-o pe Ibolya Ryan, femeia a plasat o bombă improvizată în fața ușii apartamentului unui medic americano-egiptean care trăia în EAU, dar dispozitivul exploziv a fost dezamorsat în siguranță.
Ala'a Badr Abdullah al-Hashemi a mai fost condamnată și pentru promovarea ideologiilor radicale pe internet cu intenția de subminare a guvernului Emiratelor Arabe Unite, conform agenției de presă WAM.
Poliția susține că femeia s-a radicalizat pe internet și că nu viza în special americani, căutând străini pentru a-i ucide la întâmplare.
Atacurile asupra occidentalilor sunt rare în EAU, un stat bogat exportator de petrol și aliat al occidentalilor, dar gradul de preocupare a crescut în urma unui val de atacuri în Arabia Saudită vecină. Susținătorii grupării Statul Islamic i-au îndemnat pe musulmani să atace occidentali drept răzbunare pentru campania aeriană asupra combatanților săi condusă de SUA, la care participă și forțe militare ale EAU. AGERPRES