Emirate: Un britanic condamnat la închisoare pe viaţă pentru spionaj; Londra, 'profund şocată'

Emirate: Un britanic condamnat la închisoare pe viaţă pentru spionaj; Londra, 'profund şocată'

Britanicul Matthew Hedges a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă de un tribunal federal din Abu Dhabi, după ce fusese acuzat de spionaj luna trecută în beneficiul unei ţări străine, a anunţat o purtătoare de cuvânt a familiei sale, citată de AFP, în timp ce Reuters citează două surse bine informate în legătură cu acest caz.

'Putem confirma că a fost condamnat la închisoare pe viaţă', a declarat aceasta telefonic agenţiei franceze de presă.

Hedges (31 de ani), doctorand la Universitatea Durham, în nord-estul Angliei, a fost arestat pe aeroportul din Dubai la 5 mai, după o vizită de cercetare de două săptămâni în Emiratele Arabe Unite (EAU) privind politica externă şi strategia de securitate a ţării. De atunci, el se află încarcerat în EAU.

Ministrul britanic de externe Jeremy Hunt s-a declarat 'profund şocat' de condamnarea pronunţată miercuri la închisoare pe viaţă a lui Matthew Hedges.

'Sunt profund şocat şi dezamăgit de verdictul de astăzi (miercuri)', a reacţionat ministrul într-o declaraţie transmisă AFP. 'Acest verdict nu este ceea ce ne-am fi aşteptat de la un prieten şi un partener de încredere al Regatului Unit şi contravine asigurărilor primite', a declarat Hunt, care a subliniat că a evocat cazul lui Matthew Hedges cu prinţul moştenitor al Abu Dhabi, Mohammed ben Zayed.

Potrivit mass-media din Emiratele Arabe Unite, Hedges are 30 de zile pentru a contesta sentinţa pronunţată miercuri. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...