Mihai Eminescu este o personalitate de referință a culturii românești, un simbol al unei epoci culturale. Eminescu a fost înger și demon, genial și controversat, sanctificat, demonizat, doborât în mizeria ospiciului pentru ca mai apoi să fie urcat pe soclul celebrității.

Mihai Eminescu pe când era student la Viena FOTO Adevărul

Mihai Eminescu este o personalitate emblematică a culturii românești. Și pe bună dreptate, spun cei mai mulți specialiști. A fost pe de o parte un om al epocii sale dar și un vizionar. Eminescu a fost o personalitate complexă care pe unii i-a fascinat, pe alții i-a revoltat, dar cu siguranță nu a trecut neobservat. Și astăzi Eminescu este fie genial, fie controversat, fie și una și alta, dar încă există, după 136 de ani, de la moartea sa fizică. Despre Eminescu s-a scris mult și o bună parte a românilor știu suficiente lucruri despre marele poet. Cu ocazia zilei de 15 ianuarie, devenită Zi a Culturii Naționale, marcând nașterea poetului acum 175 de ani, „Adevărul” vă prezintă o serie de aspecte mai puțin cunoscute publicului larg, despre Mihai Eminescu dar și controversele care i-au marcat destinul.

Când s-a născut, de fapt, Eminescu?

Așa cum apare în orice manual dar și în orice biografie oficială, Mihai Eminescu s-a născut pe data de 15 ianuarie 1850, în târgul Botoșaniului. Era fiu al căminarului Gheorghe Eminovici și a Ralucăi Eminovici( Iurașcu). Aceste aspecte sunt consemnate atât de specialiști dar și de documentele vremii. În registrul de nașteri și botezuri al târgului Botoșani, la poziția a treia se consemna pe data de 15 ianuarie 1850 că s-a născut Mihai Eminovici, fiul lui Gheorghe și al Ralucăi Eminovici. Naștere a avut loc în casa cumpărată de Gheorghe Eminovici, din banii de zestre a Ralucăi Iurașcu , în apropiere de biserica Uspenia, ctitorie a Elenei Rareș din secolul al XVI lea. La aceea vreme, casa trebuie să fi cost destui bani, mai ales că târgul Botoșaniului este o așezare urbane cosmopolită, emergentă, populată cu negustori și boieri, târgoveți, meșteșugari și mahalagii, fiind unul dintre cele mai dezvoltate târguri din Principate.

„Eminescu s-a născut şi a locuit la începutul vieţii sale la Botoşani. Casa era ridicată în stilul arhitectural urban al secolului al XVIII-lea, de dinaintea marelui incendiu din 1875. Era casă de comerciant, cu etaj, bine încălzită, bine aprovizionată, dat fiind şi originea boierească a mamei sale, Raluca Iuraşcu.”, spune Dănuț Huțu, director al Direcției de Cultură Botoșani. Dar iată că în jurul datei de naștere a lui Eminescu au apărut și o serie de controverse. Mai precis, sunt destui specialiști care sunt convinși că, de fapt, Eminescu nu s-a născut pe 15 ianuarie 1850, ci cu aproximativ o lună mai devreme. Totul pleacă de o însemnare de jurnal a căminarului Gheorghe Eminovici, scrisă pe o filă de psaltire.

„Astăzi, 20 decembrie, anul 1849, la patru ceasuri şi cincisprezece minute evropineşti, s-au născut fiul nostru Mihail“, scria acesta. Specialiștii spun că este foarte posibil ca, de fapt, Eminescu să se fi născut pe 20 decembrie. Dar botezul a fost făcut mai târziu pe 15 ianuarie, din cauza unei ierni grele. „Există această supoziţie: că Mihai Eminescu s-a născut, de fapt, pe 20 decembrie 1849. Este o însemnare a lui Gheorghe Eminovici. Pe de altă parte, există însemnarea lui Dimitrie Stamate diacul de la Uspenia care a trecut în registru data luată în considerare astăzi, 15 ianuarie 1850. Eu consider că, totuşi, veridică este data înscrisă de Gheorghe Eminovici. Era totuşi tatăl copilului şi ştia cel mai bine când s-a născut. A fost o iarnă grea în 1849-1850 şi, probabil, au fost amânate puţin formalităţile“, consideră scriitorul botoşănean Gellu Dorian, președinte al Asociației Culturale „Hyperion”.

„Nu vom şti dacă el s-a născut cu adevărat în 15 ianuarie ori mai devreme, botezul întârziind din cauza iernii grele, dar existenţa acestui document(n.r. registrul cu nașteri) curmă discuţiile şi funcţionează ca temei al biografiei şi hagiografiei sale şi, mai nou, al statuării celei mai înalte sărbători a culturii naţionale“, spune Lucia Olaru Nenati, scriitoare şi publicistă, doctor în filologie. Mihail Eminovici, așa cum apare în documentele oficiale, a trăit în casa din târgul Botoșaniului până la vârsta de 5 ani. După aceea, se va muta împreună cu familia pe moşiile cumpărate de căminarul Gheorghe Eminovici, la Ipotești, o localitate situată la 8 kilometri de municipiul Botoșani.

Tânărul petrecăreț, frumos, cu voce de aur și un viciu pe măsură

Eminescu a avut o copilărie idilică alături de fratele său Ilie, cel mai apropiat ca vârstă, în lumea rurală și feerică a Ipoteștiului, o zonă dominată de păduri seculare, presărate cu poieni splendide și lacuri desprinde din basme. După aceea a urmat școala la Cernăuți, iar aventurile sale ca sufleur în trupele de teatru ale vremii sunt binecunoscute. Eminescu se întoarce la Botoșani ori de câte ori are ocazia, inclusiv în timp ce era student la Viena. Sunt anii cei mai frumoși ai tânărului Eminescu. Prefera flamboiantul târg al Botoșanilor, iar cei care l-au cunoscut au lăsat câteva amănunte interesante despre Eminescu. Printre altele, puțin cunoscut este faptul că Eminescu avea o voce extraordinară.

Mulți contemporani de-ai poetului erau convinși că Eminescu s-ar fi făcut cântăreț dacă nu ar fi fost un poet atât de talentat. Nepotul său Nicolae Mavrodin, l-a cunoscut pe Eminescu în cei mai frumoși ani ai săi. Mavrodin era copil, în timp ce Eminescu era un tânăr de 21-22 de ani. „Şi azi, chipul lui minunat îmi stă în minte. Biografii spun că într-adevăr era izbitor de frumos. Era imposibil să apară într-o sală, fără ca fiinţa sa să atragă privirile chiar ale celor ce nu-l cunoşteau. Chipul lui ne minuna şi pe noi copiii; dar mai ales ceea ce era încântător la el era sonoritatea glasului şi un râs domol într-o cascadă minunată“, relata Nicolae Mavrodin, într-o epistolă descoperită la Botoşani de istoricul Gheorghe Median.

Cu această voce minunată a reușit să-i impresioneze până și pe lăutari. Eminescu era fără îndoială un boem, iar unul dintre chefurile sale de pomină a avut loc la un hotel din târgul Botoșanilor, demolat încă din timpul comuniștilor. Petrecerea cu pricina a avut loc în vacanța în care Eminescu s-a întors de la Viena. A petrecut cu Andronic Țăranu, prietenul său, dar și cu lăutarii.

„A petrecut toată noaptea la hotelul din Botoşani, numit pe atunci Hotel Moldavia. Era mare lăutar Toma Micheru. Eminescu l-a impresionat, a cântat cot la cot cu el, toată noaptea. Eminescu a făcut o pasiune şi pentru sora lăutarului, Nataliţa, o «fată oacheşă», cum îi spunea Eminescu, prezentă şi ea la sindrofie. Obişnuia să cânte cu lăutarii, avea o voce extraordinară“, spune Gellu Dorian. Escapade boeme va avea Eminescu și la Iași în compania lui Ion Creangă.

„Creangă cu Eminescu cutreierau crâşmele pe unde era vinul mai bun şi pastrama mai fragedă, şedeau pe laviţă ca la sate, sau pe jos, pe iarbă, punând şi câte un ţigan să le zică, cum cânta Mihai scripcarul din Humuleşti. (...) Se mistuiau câteodată zile întregi, mânându-se din crâşmă în crâşmă şi ocolind urbea pe dinafara barierelor, luând-o pe jos, din şesul Bahluiului, ocolind-o pe la bariera Păcurariului, urcând pe la Copou şi invindu-se ca nălucile colbuite desupra Ciricului, de unde se lăsau în bojdeucă”, scria George Călinescu în „Viața lui Mihai Eminescu”.

Cel mai mare viciu al lui Eminescu, spun specialiștii, nu era băutura, ci fumatul. „Eminescu avea un mare viciu. Era un fumător înrăit. De băut, nu îi plăcea să facă excese. Bea vin, dar discuta mult şi fuma, la fel de mult, în faţa unui pahar. Îi plăcea să piardă nopţile cu lăutarii, să vorbească, să cânte, dar nu neapărat să facă exces de alcool“, spune istoricul Gheorghe Median. Despre Eminescu s-a spus mult timp că era un melancolic, introvertit, mereu trist. Contemporanii îl prezintă însă total diferit. Era un om vesel, căruia îi plăcea să cânte, să glumească și să râdă mult. Era sufletul petrecerilor.

Un geniu complet și multidisciplinar

Despre Eminescu se știa că a fost scriitor și jurnalist. În realitate Eminescu era un geniu pluridisciplinar. Acesta este iarăși un lucru puțin cunoscut despre poet. Faptul că se pricepea la o mulțime de ramuri științifice și era pasionat de domenii diferite. De exemplu, Eminescu era pasionat de filosofie. Citea cu nesaț Kant, Schopenhauer, Platon, Spinoza.

„Colegii îl ştiau ca un cunoscător al lui Platon, Spinoza, şi Fichte, al doctrinelor orientale, al lui Kant şi al lui Schopenhauer. Citise din Ramayana şi Mahabharata, pe Kalidasa şi, probabil parţial, Vedele şi vorbea cu aprindere despre Buddha Sakya Muni şi despre Nirvana(....) Adevărata cultură poetul şi-a făcut-o însă nu pe băncile sălilor de facultate, printre colegii de la Litere numiţi-pare-se-«mincinoşi» , sau printre cei de la Drept, socotiţi «grobiani», ci de-a dreptul din cărţile pe care le citea la bibliotecă sau acasă. Pe dată ce primea bani din ţară, îşi cumpăra cărţi şi dispărea pentru câtva timp din ochii colegilor săi. Închis în odaia sa, devora, aşezat la masă sau întins pe pat, cărţile cumpărate”, scria George Călinescu în lucrarea deja menționată.

Puțini știu, deasemenea, că Eminescu studia cu nesaț și era deosebit de talentat în domeniul matematicii, mecanicii, fizicii, chimiei și anatomiei. Nu neglijase nici dreptul sau economia politică. „Preocupările de cultură ştiinţifică au urmărit de aici înainte toată viaţa pe Eminescu, iar însemnările de fizică, de mecanică, întrerupte de oculte ecuaţii, umplu multe din manuscrisele sale.(.....) Colegii îl întâlneau la prelegerile lui Lorenz Stein de filosofia dreptului, economie politică, ştiinţe financiare şi administrative, la cursul de drept internaţional al lui Louis Neumann şi chiar la prelegeri de medicină. Asista adesea la cursul de medicină legală a doctorului Gatscher, urmărind cu interes disecţiile de cadavre bărbăteşti şi femeieşti, pe care numitul profesor le însoţea de minuţioasele examene şi aplicări ale tuturor organelor «de la creier până-n tălpi», precum şi la cursul de anatomie al lui Brucke“, precizează Călinescu în „Viaţa lui Mihai Eminescu”. Eminescu cunoștea nu mai puțin de șase limbi străine. Este vorba despre germană, italiană, spaniolă, latină, greacă și franceză. Specialiștii bănuiesc că începuse să învețe și limbi orientale.

Jurnalistul acid, militantismul politic și antisemitismul lui Eminescu

Eminescu a fost fără îndoială un om genial, cu un fizic plăcut și un caracter pe măsură. Cel puțin în cercurile de prieteni. Marele poet a strârnit însă și controverse. Mai ales prin activitatea sa de gazetar la ziarul conservator „Timpul”. Mai precis, Eminescu, pe baza articolelor de opinie dar și a editorialelor, scrise de acesta în „Timpul” s-a ajuns la concluzia că Eminescu avea porniri antisemite și xenofobe. Îndreptate mai ales împotriva evreilor. „Oricît ne-am da după cireş, îmi spune un amic, trebuie să recunoaştem că Eminescu era antisemit. Şi nu poţi să nu-i dai dreptate, oricât au încercat şi încearcă diverşi domni, bine intenţionaţi, mânaţi de cele mai pioase sentimente patriotice, să demonstreze că nu este aşa. Mai mult de atât, se poate spune că Eminescu era xenofob în genere”, precizează criticul literar Radu Părpăuţă, în articolul ”Xenofobia lui Eminescu” din revista ”Confluenţe literare”, din 15 ianuarie 2012.

În general sunt date ca exemplu, în acest sens, poeziile „Doina” și „Scrisoarea a III a„, dar și unele articole din „Curierul de Iași” și „Timpul”. În articolul ”Iarăşi evreii” din 5 decembrie 1876, scris în ziarul ”Curierul de Iaşi”, Eminescu se declara revoltat ca un emigrant evreu să primească aceleași drepturi ca un țăran român.

„Eminescu va declara din nou că seminţia evreiască vrea să câştige toate drepturile fără sacrificii şi fără muncă. În trecerea lui de la o ţară la alta, din Germania în Polonia, din Polonia în Rusia, din Austria în România şi Turcia, evreul este pretutindeni purtătorul simptomului unei boli sociale, producând o criză în viaţa poporului, care, ca în situaţia Poloniei, se sfârşeşte câteodată cu moartea naţionalităţii. Eminescu îi consideră pe israeliţi corupţi, întrucât dispreţuiesc munca, astfel ei trăiesc din traficul unei munci străine, fac comerţ cu lucru străin”,scrie Nicoleta Dabija în articolul ”Mihai Eminescu şi ”chestiunea evreiască”, din revista ”Dacia Literară”, numărul 5 din mai 2010.

Totodată există articole scrise de Eminescu în care evreii sunt prezentați ca invadatori ai țării și că reprezintă un pericol pentru existența economică și națională. Articolul „Ne e silă” este relevator în acest sens. Cu toate acestea, Eminescu este un om al timpului său. În aceea perioadă dominată de naționalismul emergent al secolului al XIX lea, mulți intelectuali români aveau atitudini antisemite. Eminescu critică orașul, zona cosmopolită și multietnică și preamărește ruralul ca zonă a purității, la fel, o tendință la modă în aceea perioadă. De cealalată parte profesorul universitar Petru Zugun în articolul ”M. Eminescu-„Poetul naţional”, nu scriitor xenofob, antisemit şi rasist. Argumentare lingvistică şi stilistică”, din Revista ”Convorbiri Literare”, precizează că Eminescu milita mai degrabă pentru integrarea evreilor prin căsătorii mixte, interconfesionale. În plus, subliniază profesorul, Eminescu avea numeroși prieteni evrei, printre care și Toma Micheru sau Moses Gaster.