Emil Boc a dansat Hora Unirii de mână cu deputata PSD, Aurelia Cristea

Emil Boc a dansat Hora Unirii de mână cu deputata PSD, Aurelia Cristea

Primarul democrat-liberal al muncipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a dansat sâmbătă Hora Unirii de mână cu fostul ministru delegat pentru Dialog Social din cabinetul Ponta, deputata PSD Aurelia Cristea, la finalul festivităților dedicate împlinirii a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Foto: (c) RADU OLTEAN/AGERPRES ARHIVĂ

Câteva sute de persoane au participat la ceremonia depunerii de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pentru a marca Unirea Mică.

Evenimentul de sâmbătă a fost deschis de o slujbă oficiată de mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, după care reprezentanții instituțiilor, cei ai unor organizații județene, dar și parlamentari, au depus, împreună, peste 30 de coroane de flori.

În cadrul ceremonialului, a avut loc și o defilare a unui dispozitiv compus din militari ai Diviziei IV Infanterie Gemina, ai Jandarmeriei clujene și ai Școlii de poliție 'Septimiu Mureșan'.

Prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan, a vorbit în discursul său despre premisele istorice care au condus la îndeplinirea Unirii Moldovei cu Țara Românească, dar și despre importanța pe care și astăzi o are solidaritatea în bunul mers al unei națiuni.

"Un adevăr fundamental din actul istoric petrecut acum 156 de ani este că nimic nu se poate realiza durabil și sănătos în absența unirii și a unității. Puterea unei națiuni stă în unire, iar acest fapt este posibil doar dacă interesul național este pus înaintea intereselor de grup sau particulare", a declarat prefectul.

Acesta i-a invitat, la finalul ceremoniei, pe participanți, să se prindă într-o horă a unirii, în stradă, în fața Prefecturii Cluj, în care s-au prins peste o sută de persoane, printre care și oficialități și parlamentari ai PSD și PNL. Circulația fost întreruptă pentru aproape un sfert de oră.

AGERPRES/(A — autor: Elena Stanciu, editor: Vicențiu Purcărea)

Citește și:

DOCUMENTAR: Unirea Principatelor Române

Ziua Unirii, sărbătorită în Capitală


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”