Elon Musk visează la baze pe Lună şi pe Marte pentru a salva umanitatea
Societatea SpaceX, care a lansat în februarie o puternică rachetă spre Marte, ar putea efectua de anul viitor zboruri test cu nava sa interplanetară, în perspectiva asigurării supravieţuirii speciei umane în caz de pericol, a anunţat duminică proprietarul său Elon Musk, citat de AFP.
Nava va putea efectua "zboruri scurte, de genul veniri-plecări ascendente şi descendente, probabil din primul semestru al anului viitor", a declarat Musk în cadrul conferinţei SXSW din Austin, Texas.
Scopul pe termen lung al acestor proiecte este construcţia de baze pe Lună sau pe Marte, ceea ce ar putea permite asigurarea supravieţuirii speciei umane şi regenerarea sa pe Terra în cazul unui al treilea război mondial, a explicat miliardarul.
Există "o anumită probabilitate" ca umanitatea să fie confruntată cu o "eră întunecată", "în special dacă va exista un al treilea război mondial", a afirmat miliardarul, care este şi proprietarul constructorului de maşini electrice Tesla.
"Vrem să ne asigurăm că rămâne şi în altă parte (decât pe Terra) o sămânţă a civilizaţiei umane, în aşa fel încât să se poată reface civilizaţia şi poate să se scurteze durata erei întunecate", a adăugat el.
În această perspectivă, "o bază lunară şi o bază marţiană care ar putea ajuta la regenerarea vieţii aici pe Terra ar putea fi cu adevărat importante".
La 46 de ani, Elon Musk este unul dintre inovatorii cei mai activi din SUA. Racheta sa spaţială Falcon Heavy, numită "cea mai puternică din lume", a decolat cu succes la 6 februarie din Florida, având la bord un manechin în combinezon spaţial la volanul unei maşini electrice roşii Tesla.
El a anunţat deja că vrea să trimită la sfârşitul lui 2018 două zboruri turistice care să facă turul Lunii, pe urmele celebrelor misiuni Apollo ale NASA dintre 1960 şi 1970.AGERPRES