Elon Musk este îngrijorat cu privire la evoluţia economiei. Tesla ar putea  disponibiliza 10% din personal şi nu va mai face angajări

Elon Musk este îngrijorat cu privire la evoluţia economiei. Tesla ar putea  disponibiliza 10% din personal şi nu va mai face angajări

Potrivit sursei citate, acest email, intitulat „suspendarea tuturor angajărilor la nivel mondial", ar fi fost trimis joi directorilor Tesla.

Zilele trecute, acelaşi Elon Musk a cerut angajaţilor Tesla să revină la munca de la birou, în caz contrar urmând să părăsească firma.

„Toată lumea de la Tesla este obligată să fie la birou cel puţin 40 de ore pe săptămână. Dacă nu veţi veni la birou, vom presupune că aţi demisionat", a scris Musk într-un alt email trimis angajaţilor tesla în noaptea de marţi spre miercuri, informează Agerpres .

Principalele firme de tehnologie din Silicon Valley nu solicită lucrătorilor să se întoarcă la birou cu normă întreagă, în faţa rezistenţei unor lucrători şi a reapariţiei cazurilor de coronavirus.

Tesla şi-a mutat sediul în Austin, Texas, dar are una dintre fabricile sale şi baza sa de inginerie în zona Golfului San Francisco.

„Există, desigur, companii care nu solicită acest lucru, dar când a fost ultima dată când au livrat un produs nou grozav? A trecut ceva timp. Tesla a creat şi va crea şi chiar produce cele mai interesante şi mai semnificative produse ale oricărei companii de pe Pământ. Acest lucru nu se va întâmpla prin telefon”, a spus Musk în e-mail.

Tesla a devenit cea mai valoroasă companie din industria auto prin producţia de masă de automobile electrice şi între timp s-a extins şi pe segmentul bateriilor pentru reţelele electrice şi sistemelor de producţie de energie fotovoltaică.

Elon Musk, care este şi fondator şi director general la compania de rachete SpaceX, precum şi la start-up-ul Neuralink sau la firma de infrastructură The Boring Company, este, teoretic, cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la peste 300 de miliarde de dolari.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

2 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

3 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

4 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron

5 Navă rusească prinsă în Marea Irlandei „șurubărind” într-o zonă cu conducte de energie și cabluri submarine de internet