Elon Musk, criticat din cauza riscurilor de coliziune între staţia spaţială chineză şi sateliţii ''Starlink''
Mai mulţi rezidenţi chinezi l-au criticat luni prin intermediul unor mesaje online pe Elon Musk, fondatorul Tesla, pentru ambiţiile sale spaţiale, după ce China s-a plâns că staţia ei spaţială a fost forţată să execute manevre pe orbita Pământului pentru a evita coliziunea cu sateliţii lansaţi de miliardarul sud-african în cadrul programului "Starlink", informează Reuters.
Sateliţii din reţeaua Starlink Internet Services, o divizie a companiei spaţiale SpaceX a magnatului Elon Musk, au avut două "întâlniri apropiate" cu staţia spaţială chineză în datele de 1 iulie şi 21 octombrie, potrivit unui document depus de China la începutul lunii decembrie la Biroul ONU pentru probleme spaţiale.
"Din motive de siguranţă, Staţia Spaţială Chineză şi-a activat preventiv sistemul de control pentru evitarea coliziunilor", au declarat autorităţile chineze în acel document publicat pe site-ul Biroului ONU pentru probleme spaţiale.
Plângerea oficialilor chinezi nu a fost verificată de experţi independenţi. Compania SpaceX nu a dat curs deocamdată solicitărilor privind exprimarea punctului său de vedere.
Într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare Weibo, considerată echivalentul chinezesc al reţelei de microblogging Twitter, un utilizator a afirmat că sateliţii Starlink sunt "doar o grămadă de deşeuri spaţiale", iar un alt internaut chinez a spus că aceşti sateliţi sunt "arme americane de război spaţial".
Întrucât aproape 30.000 de sateliţi şi deşeuri spaţiale plutesc în prezent pe orbita Pământului, oamenii de ştiinţă au cerut guvernelor din lumea întreagă să împărtăşească datele de care dispun pentru a reduce în acest fel riscul de producere a unor coliziuni catastrofale în spaţiu.
Compania SpaceX a lansat deja aproape 1.900 de sateliţi în cadrul reţelei sale de internet de mare viteză Starlink şi intenţionează să lanseze alte serii de sateliţi în viitorul apropiat.
"Riscurile generate de Starlink sunt expuse gradual, întreaga specie umană va plăti din cauza activităţilor sale de business", a declarat utilizatorul chinez Chen Haiying pe reţeaua de socializare Weibo.
Agenţia spaţială NASA a fost nevoită să anuleze o ieşire a astronauţilor săi în afara Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) la sfârşitul lunii noiembrie, invocând riscurile de coliziune cu deşeuri spaţiale. Elon Musk a publicat un mesaj pe Twitter în care a dezvăluit că orbitele unora dintre sateliţii din reţeaua Starlink au fost modificate pentru a reduce posibilitatea unor astfel de coliziuni.
China a început să îşi construiască o staţie spaţială proprie în luna aprilie odată cu lansarea Tianhe, cel mai mare dintre cele trei module din structura staţiei. Construirea staţiei chineze va fi finalizată la sfârşitul anului 2022, după patru misiuni cu echipaj uman.
Elon Musk a devenit o personalitate bine-cunoscută în China, însă compania sa de automobile electrice Tesla a început să fie monitorizată cu o atenţie tot mai mare de agenţiile de reglementare, mai ales după ce un client s-a urcat pe capota unei maşini Tesla la salonul auto de la Shanghai din luna aprilie pentru a protesta faţă de calitatea slabă a serviciului pentru clienţi din structura acestei companii. AGERPRES