Elevii şi studenţii îi solicită preşedintelui Iohannis respingerea propunerii privind eliminarea elementelor de gen din educaţie

Elevii şi studenţii îi solicită preşedintelui Iohannis respingerea propunerii privind eliminarea elementelor de gen din educaţie

Consiliul Naţional al Elevilor şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România condamnă ferm adoptarea de către Senat a amendamentului care interzice orice activitate "în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen" în şcoli şi universităţi şi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge această lege.

"Parlamentul a legiferat abuzurile asupra persoanelor al căror gen nu corespunde sexului biologic, a instigat la ură împotriva acestor persoane şi a limitat dreptul la educaţie al acestora trimiţând educaţia din România în Evul Mediu. Cerem preşedintelui Klaus Iohannis să respingă această lege care contravine principiilor constituţionale ale nediscriminării cât şi reglementărilor europene şi multor convenţii internaţionale asumate de România, printre care Convenţia de la Istanbul, care joacă un rol esenţial în combaterea violenţei de gen", se arată într-un comunicat al celor două organizaţii transmis, miercuri, AGERPRES.

Conform sursei citate, Parlamentul, în calitate de for legislativ, "nu are competenţa de a decide punctual aspecte ce ţin de programa şcolară în vigoare, aceste decizii fiind în mâinile experţilor educaţionali şi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării".

"În lipsa unei dezbateri la care să participe şi societatea civilă, fără consultarea directă a reprezentanţilor elevilor şi studenţilor, beneficiari direcţi ai acestui proces instructiv-educativ, apreciem această măsură ca fiind nejustificată. Acest amendament instigă la violenţă asupra anumitor categorii de elevi şi studenţi, negându-le dreptul constituţional la învăţătură", mai arată sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?