Elevii de gimnaziu şi liceu se întorc luni la cursuri

Elevii de gimnaziu şi liceu se întorc luni la cursuri

Elevii de gimnaziu şi liceu, precum şi cei din învăţământul profesional şi postliceal se întorc luni la cursuri după vacanţa de iarnă.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, grupele/clasele din învăţământul preşcolar şi primar vor avea vacanţă până pe 9 ianuarie 2022.

Semestrul I se va încheia pe 14 ianuarie, iar semestrul al doilea va începe pe 17 ianuarie.

Următoarea vacanţă - cea de primăvară (Paşte) - va fi de vineri, 15 aprilie 2022 - până duminică, 1 mai 2022. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda