Elena Udrea obţine o nouă amânare în procesul de extrădare

Elena Udrea obţine o nouă amânare în procesul de extrădare

Curtea de Apel din Sofia a amânat miercuri, pentru începutul lunii iunie, dezbaterile în procesul de extrădare a fostului ministru al Turismului Elena Udrea, care are de executat în România o condamnare de 6 ani închisoare.

Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel din Sofia, avocaţii Elenei Udrea au depus o serie de documente şi plângeri, în baza cărora apărarea argumentează că extrădarea fostului ministru nu trebuie să aibă loc, deoarece în România i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

Avocaţii au mai invocat faptul că unul dintre judecătorii români care s-a pronunţat în cazul ei nu depusese jurământul în calitate de magistrat.

De asemenea, apărarea a arătat că există o decizie a Curţii Constituţionale din România, prin care a fost anulată pedeapsa primită de Elena Udrea.

"Cu toate acestea, autorităţile române fac presiuni pentru extrădarea ei, iar între timp aceasta a primit o serie de ameninţări", au mai spus avocaţii.

Judecătorii de la Curtea de Apel din Sofia au subliniat că, în virtutea unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu sediul la Luxemburg, au obligaţia de a verifica acuzaţiile formulate de avocaţii Elenei Udrea, în virtutea dreptului la un proces echitabil.

Curtea a solicitat părţii române toate documentele legate de dosarul Elenei Udrea şi, în funcţie de momentul în care vor primi aceste documente, instanţa va decide pe 1 sau 8 iunie dacă admite cererea de extrădare.

Este a doua amânare dispusă de magistraţii bulgari în procesul Elenei Udrea. Pe 10 mai, Curtea de Apel din Sofia a amânat dezbaterile , după ce unul dintre avocaţii fostului ministru nu a reuşit să ajungă la tribunal din cauza unei probleme medicale, respectiv a avut un accident.

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România , înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul Gala Bute .

Pe 7 aprilie, Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria , în timp ce încerca să treacă în Grecia cu un autoturism pe la punctul de trecere Kulata.

La mijlocul lunii aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România.

Elena Udrea a atacat cu apel acest verdict la Curtea de Apel din Sofia. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”