Elena Udrea a AJUNS la DNA, pentru a fi AUDIATĂ în dosarele Microsoft şi Gala Bute

Elena Udrea a AJUNS la DNA, pentru a fi AUDIATĂ în dosarele Microsoft şi Gala Bute

Elena Udrea a venit marţi la DNA, după ce a fost citată de procurori, în urma avizelor de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului PMP, în dosarele Microsoft şi Gala Bute, în care este acuzată de fapte de corupţie.

UPDATE 11.57 Elena Udrea a ajuns la sediul DNA, unde a fost asaltata de reporteri. Ea a precizat ca va face declaratii in dosarul "Microsoft".

Elena Udrea a fost citată de procurori să se prezinte marţi la DNA, după ce Camera Deputaţilor a dat avize pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului PMP, în dosarele "Gala Bute" şi "Microsoft", în care este acuzată de fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că după publicarea în Monitorul Oficial a celor şase hotărâri ale Camerei Deputaţilor privind aprobarea cererilor de urmărire penală şi de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Elena Udrea , procurorii au citat-o să se prezinte marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarele Gala Bute şi Microsoft.

Potrivit surselor citate, Elena Udrea ar trebui să se prezinte la DNA în jurul orei 11.00.

Camera Deputaţilor a dat luni şase voturi distincte, cu bile, pentru solicitările justiţiei în privinţa Elenei Udrea, toate cererile fiind aprobate.

 Astfel, forul legislativ a aprobat cererea privind începerea urmăririi penale a Elenei Udrea în dosarul Gala Bute, fiind înregistrate 285 de voturi "pentru" şi 49 "împotrivă". Solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă ICCJ s-a referit la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în dosarul nr.50/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Camera Deputaţilor a aprobat apoi cererea privind încuviinţarea extinderii urmăririi penale în dosarul Gala Bute. Proiectul de hotărâre a Camerei Deputaţilor întocmit ca urmare a solicitării procurorului general al Parchetului de pe lângă ICCJ, referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatului Elena Udrea, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în dosarul nr.50/P/2014 al DNA, a fost adoptat cu 278 voturi "pentru" şi 50 "împotrivă".

 Camera a aprobat şi încuviinţarea cererii de arestare preventivă formulată în dosarul Gala Bute în privinţa Elenei Udrea. Rezultatul votului la proiectul de hotărâre referitor la cererea ministrului Justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă ICCJ, de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Elena Udrea, formulată în dosarul nr.50/P/2014 al DNA, a fost de 219 voturi "pentru" şi 102 "împotrivă".

Un al patrulea vot a vizat cererea de urmărire penală în dosarul Microsoft în privinţa Elenei Udrea. Camera a aprobat, cu 243 voturi "pentru" şi 50 "împotrivă", proiectul de hotărâre întocmit în urma solicitării procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatului Elena Udrea, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţii de avere, în dosarul nr.880/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Camera Deputaţilor a aprobat şi solicitarea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului în dosarul Microsoft. Camera a aprobat, cu 202 voturi "pentru" şi 65 "împotrivă", cererea ministrului Justiţiei, însoţită de solicitarea PICCJ, de reţinere şi arestare preventivă a deputatului Elena Udrea, formulată în dosarul nr.880/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

De asemenea, Camera a aprobat şi cererea formulată în cazul Elenei Udrea privind încuviinţarea arestării preventive prin înlocuirea controlului judiciar, în dosarul Microsoft. Proiectul de hotărâre a Camerei Deputaţilor aferent cererii ministrului Justiţiei, însoţită de solicitarea PICCJ, de încuviinţare a arestării preventive a Elenei Udrea, prin înlocuirea controlului judiciar dispus la data de 29 ianuarie, formulată în dosarul nr.880/P/2014 al DNA, a fost adoptat cu 152 de voturi "pentru" şi 82 "împotrivă".

Elena Udrea este încă sub control judiciar şi, potrivit programului stabilit cu poliţiştii supraveghetori, ar trebui să se prezinte marţi, la ora 11.00, la Secţia 2 Poliţie.



Citește și:

populare
astăzi

1 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

4 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

5 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron