Elena Băsescu s-a apucat de vândut măști de protecție. Cât costă și cum merge afacerea fiicei fostului președinte

Elena Băsescu s-a apucat de vândut măști de protecție. Cât costă și cum merge afacerea fiicei fostului președinte

Fata cea mică a lui Traian Băsescu, Elena Băsescu, vinde măști prin firma Elena Băsescu & Kids SRL, companie fondată în noiembrie 2018 și aflată pe minus în primul an de raportări la Registrul Comerțului, scrie  Libertatea .

După ce a fost europarlamentar din partea PDL (2009-2014), mezina fostului președinte Traian Băsescu, Elena, s-a lansat în afaceri la finele anului 2018. Ea a fondat compania Elena Băsescu & Kids SRL, fiind, în prezent, unic acționar și administrator al acesteia.

În datele raportate pe 2018, compania a raportat pierderi de 13.000 de lei în doar o lună și câteva zile.

Acum, în plină creștere a cazurilor de coronavirus după relaxarea măsurilor de distanțare socială, Elena Băsescu a lansat o colecție de măști destinate copiilor. Costă între 32 și 42 de lei Sunt 8 feluri de măști pe site-ul Elenei Băsescu. Prețul minim este de 32 de lei, existând și două tipuri care costă 42 de lei. Pe site se arată că ar avea chiar și 4 straturi de protecție.

Elena Băsescu, pe pagina sa de Facebook: Eu vă recomand măştile textile reutilizabile, din bumbac 100%, cu dublu strat protector din tifon: sunt mai confortabil de purtat şi, pe termen lung, sunt mult mai ieftine decât cele chirurgicale, care trebuie înlocuite după doar câteva ore. În plus, pot fi şi un accesoriu vestimentar mai vesel într-o perioadă destul de ternă şi aparent lipsită de optimism.

Pe site există deja și categoria măști. Anul trecut, site-ul avea doar 4 categorii principale pe pagina de deschidere: haine de fete, haine de băieți, haide de mamă și haine de bebeluși. Anunțul fostei europarlamentare vine în ziua în care România a anunțat un procent foarte mare de teste pozitive, 269 din doar 4.800 de teste. Aproape 6%.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…