Electrica analizează posibilitatea participării, împreună cu SAPE şi Hidroelectrica, la licitaţia pentru filialele CEZ din România

Electrica analizează posibilitatea participării, împreună cu SAPE şi Hidroelectrica, la licitaţia pentru filialele CEZ din România

Electrica analizează posibilitatea participării, în consorţiu cu Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE SA) şi Hidroelectrica, la procedura competitivă organizată de CEZ pentru vânzarea filialelor sale din România, conform unui raport remis miercuri Bursei de Valori Bucureşti.

"Electrica doreşte să informeze acţionarii şi investitorii cu privire la faptul că este în curs de a explora posibilitatea participării sale, în cadrul unui potenţial consorţiu format împreună cu Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie SA (SAPE SA) şi Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA, la procedura competitivă organizată de CEZ a.s. pentru vânzarea filialelor sale din România. Electrica va informa în mod prompt acţionarii şi investitorii în legătură cu orice aspecte privind potenţiala participare în cadrul proiectului descris mai sus, ce vor trebui raportate în conformitate cu prevederile legale aplicabile", se menţionează în raport.

Directorul financiar al grupului ceh de utilităţi CEZ, Martin Novak, a declarat luna trecută că grupul îşi continuă strategia de vânzare a unor operaţiuni pentru a ieşi de pe majoritatea pieţelor străine şi, în continuare, intenţionează să finalizeze vânzarea activelor din România până la sfârşitul acestui an, chiar dacă declararea stării de urgenţă a provocat unele întârzieri, transmitea Reuters.

Martin Novak a mai spus că grupul CEZ va decide ce va face cu sumele rezultate în urma acestor vânzări după ce va primi banii. Anul trecut, compania a informat că fondurile ar putea merge spre reducerea datoriei, investiţii pe piaţa din Cehia sau un dividend suplimentar pentru acţionari. "Acest dividend extraordinar este una dintre opţiuni, dar avem multe alte opţiuni", a spus Novak.

CEZ a anunţat încă din vara anului trecut că vrea să-şi vândă operaţiunile din România şi din alte ţări, pentru a se concentra pe activitatea din ţara-mamă, Cehia.

"Procesul de vânzare şi negocierile cu ofertanţi continuă. Calendarul final inclusiv termenul limită pentru depunerea de oferte angajante va fi fixat în funcţie de evoluţia situaţiei din România", preciza grupul CEZ în raportul financiar publicat pe pagina de Internet a companiei.

CEZ a inclus în testarea de piaţă şapte companii româneşti (Distribuţie Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power şi CEZ România). Testarea interesului de piaţă este realizată în mod exclusiv pentru CEZ de banca de investiţii Societe Generale.

Declararea stării de urgenţă în România a suspendat deja fuziunile şi achiziţiile în sectorul energetic. "Nu cred că este înţelept pentru nicio parte să ia în considerare tranzacţii pentru că preţurile sunt distorsionate. Sunt sigur că CEZ va putea relua procesul. Am vrut să fim siguri că nu vom fi luaţi prin surprindere", a declarat la finele lunii aprilie ministrul Economiei, Virgil Popescu, într-un interviu pentru Bloomberg.

Grupul CEZ în România este reprezentat prin companiile Distribuţie Energie Oltenia, CEZ Romania, CEZ Vânzare, CEZ Trade, CEZ ESCO Romania, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.

Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie a energiei electrice Electrica Oltenia SA. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!