ELCEN: Alimentarea cu apă caldă în București va fi întreruptă marți, dacă Romgaz oprește livrarea gazelor

ELCEN: Alimentarea cu apă caldă în București va fi întreruptă marți, dacă Romgaz oprește livrarea gazelor

Alimentarea cu agent termic în Capitală va fi întreruptă marți, dacă Romgaz nu va mai furniza gaze către Electrocentrale București (ELCEN), au declarat, luni seară, pentru AGERPRES, surse din cadrul producătorului de energie termică.

Această situație apare în contextul în care Romgaz a anunțat, într-un comunicat de presă, că oprește livrările de gaze către ELCEN din cauza datoriilor .

"Noi (ELCEN — n.r.) nu avem cu ce plăti gazele de la Romgaz, nu mai avem bani. Dacă Romgaz întrerupe livrarea de gaze, nu vom mai avea cu ce să producem căldură și apă caldă", au spus sursele menționate.

Potrivit comunicatului Romgaz, în cazul intrării ELCEN în insolvență, Romgaz va înscrie creanțele la masa credală, fiind unul dintre cei mai mari creditori ai companiei. Datoria actuală a ELCEN către Romgaz se ridică la 319 milioane de lei.

"SNGN Romgaz SA urmărește cu preocupare desfășurarea evenimentelor care decurg din cererile de insolvență ale companiilor bucureștene RADET și ELCEN. În cazul intrării în insolvență a ELCEN, Romgaz va înscrie creanțele la masa credală, fiind unul dintre cei mai mari creditori ai companiei. Din 27 septembrie 2016, SNGN Romgaz SA este obligată să întrerupă livrările de gaze naturale către ELCEN", afirmă Romgaz, într-un comunicat remis AGERPRES.

Romgaz a semnat în luna iulie 2016 două contracte de furnizare gaze naturale către ELCEN aflate în derulare până la data de 30 septembrie 2017, în valoare cumulată de 935,5 milioane de lei. De asemenea, cele două companii au convenit în luna august o reeșalonare a datoriilor restante ale ELCEN către Romgaz pentru o perioadă de 36 de luni. Datoria actuală a ELCEN către Romgaz este de 319 milioane lei.

"ELCEN ne-a comunicat că nu-și mai poate onora obligațiile contractuale începând cu data de 27 septembrie 2016. Clauzele contractuale în vigoare și experiența din trecut care a condus la sute de milioane de lei datorie au obligat conducerea Romgaz să întrerupă furnizarea de gaze naturale începând cu acesta dată până în momentul în care se vor identifica soluții și măsuri care vor putea permite ELCEN să acționeze în conformitate cu contractele semnate cu Romgaz", se menționează în comunicat.

Romgaz susține că, în calitatea sa de companie de interes național, cotată la bursă, are datoria de a proteja, în egală măsură, interesele tuturor clienților și pe cele ale acționarilor, în deplina respectare a legii și a angajamentelor contractuale.

"Recenta decizie care solicită intrarea în insolvență a ELCEN București fără a informa în prealabil partenerii și neîndeplinindu-se formalitățile prevăzute în contractele încheiate obligă conducerea Romgaz să acționeze în limitele mandatului acordat de Consiliul de Administrație și acționari, respectiv de a acționa în interesul companiei și a acționarilor săi și de a respecta în aceeași măsură toți consumatorii cărora direct sau indirect le furnizează gaz în România. Situația critică creată, fără a consulta părțile implicate, necesită decizii de urgență care trebuie luate de toate părțile interesate și, din păcate, aceste decizii nu aparțin în mod singular companiei Romgaz", afirmă societatea.

Romgaz precizează că, ținând cont de situația nou creată, sprijină orice inițiativă a părților interesate care să conducă la identificarea unor soluții durabile pentru asigurarea continuității furnizării gazelor naturale pe perioada iernii 2016 — 2017.

"Securitatea furnizării este o responsabilitate și un deziderat continuu al companiei, iar Romgaz și-a asumat furnizarea a peste 50% din consumul de gaze naturale al populației din România care includ și 50% din totalul cantității de gaze înmagazinate pentru a fi puse la dispoziție în perioada de iarnă. SNGN Romgaz SA a reprezentat de-a lungul timpului un partener de încredere pentru ELCEN București și, prin intermediul acestei companii, al cetățenilor din București. Am acordat o atenție sporită acestei relații comerciale, asigurându-ne că siguranța și continuitatea în furnizare este asigurată chiar și în cele mai vitrege condiții meteorologice. Conducerea Romgaz SA urmărește cu preocupare evoluția evenimentelor derulate după intenția anunțată a Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice — RADET București de intrare în insolvență. Totodată, compania este preocupată și de rostogolirea acestei decizii asupra activității companiei Electrocentrale — ELCEN București, unul dintre principalii clienți ai Romgaz", se mai spune în comunicatul Romgaz.

Romgaz este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București și a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal este statul român cu o participație de 70%. Compania are o experiență vastă în domeniul explorării și producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani în 1909.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Hm! Pe asta o știați?

4 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

5 Care o fi faza cu știrea asta?