El: „Cineva te îndeamnă luni de zile să mergi la Moscova”/Ea: „Ia labele de pe partid. E ultimatum”
Nou episod în disputa politică din familia Șoșoacă. Soțul senatoarei, Silvestru Șoșoacă, i-a scris o scrisoare deschisă pe care a postat-o pe Facebook. El spune că Diana Șoșoacă se lasă manipulată de cei care îi spun doar ce vor să audă și că a fost atrasă de iluzia vedetismului. De asemenea, vorbește de „presiunile timp de luni de zile” făcute asupra senatoarei să meargă la Moscova. Scrisoarea vine după ce Șoșoacă și-a suspendat soțul din conducerea partidului SOS, iar acesta a refuzat public să fie lăsat fără funcție.
„Diana, trezește-te” – este mesajul scrisorii deschise. Silvestru Șoșoacă spune că sunt oameni care „i-au creat dependență prin actele lor de servitute si slugărnicie” și care au întors-o împotriva lui.
Silvestru Șoșoacă vorbește și despre apropierea soției sale de Rusia: „când cineva te îndeamnă luni de zile să mergi la Moscova si tu accepți această presiune ca și când ar fi ceva normal…”
În tot textul scrisorii, Silvestru Șoșoacă spune că soția lui a căzut pradă manipulărilor celor care vor să o transforme în „vedetă” pentru propriile lor interese.
Textul integral (necorectat) al scrisorii deschise a lui Silvestru Șoșoacă pentru soția sa, Diana Șoșoacă:
„Noi doi am plecat la un drum împreună pentru această țară – pentru români. Până in acest moment ne-am susținut, ne-am completat, ne-am contrazis, ne-am sfătuit si am reușit să construim. Din această echipă, Diana si Silvestru Sosoacă, s-a născut un copil puternic: S.O.S. România.
Un copil cu sute de mii (poate milioane) de suflete ale acestei țări care au nevoie de unitate, au nevoie să luptăm pentru ei si să dăm ÎN PERMANENȚĂ dovadă de luciditate si pragmatism. Repet: ÎN PERMANENȚĂ!
Ca în orice echipă puternică, pot exista divergente, care în cele din urmă se dovedesc a fi constructive.
Iar inainte de toate, un lider trebuie să fie echilibrat!
Divergențele noastre au plecat aproape întotdeauna de la cauze mai puțin raționale. De la pericolul de a ceda psihic si emoțional in situații de criză.
Când eu – soțul, coechipierul și aliatul tău – îți spun: “Ai grijă că trebuie să-ți păstrezi libertatea! Fii atentă la cei care-ți cântă in strună! Fii vigilentă când anumiți oameni îți spun numai ce îți place să auzi!” – tu alegi să te întorci împotriva propriei tale stabilități autentice, împotriva a ceea ce am construit?
Devine clar că de fapt cei care ți-au creat dependență prin actele lor de servitute si slugărnicie, te întorc împotriva omului si echipei alături de care ai construit consistent si durabil. Nu este momentul să lăsăm loc pentru alții de a acționa toxic „divide et impera”.
Când ajungi să ai suspiciuni asupra jumătății tale, înseamnă că începi să ai dubii față de tine însăți !
Există anumite tipare (tipologii – vizibile dealtfel) care acționează in jurul tău si te speculează emoțional:
Când cineva te îndeamnă luni de zile să mergi la Moscova si tu accepți această presiune ca și când ar fi ceva normal…
Când cineva te promovează în exces ducându-ți in derizoriu potențialul de lider pe care îl ai, transformându-te în vedetă pentru interesele sale personale și profesionale….
Când altcineva îți adună vreo câteva zeci de oameni și te laudă ca pe o zeiță, iar tu ajungi să te simți măgulită pentru asta…
Când vin unii si alții care spun că ce ai construit împreună cu soțul tău nu este bun si că ceea ce a dat roade până acum ar fi defect sau nu ar avea relevanță… Nu îți pui întrebarea de ce fac ei asta, tocmai acum când S.O.S. România a ajuns să aibă un vizibil impact pozitiv la nivel național?
Dragă Diana, chiar îți dorești să conduci o țară împreună cu unii care își pun soțiile să danseze pentru bani? Împreună cu lideri ai sectei MISA infiltrați deja la vârf in mai toate partidele? Împreună cu traseiști politici? Atunci … „du-te după fentă”!
Corul de aplaudaci nu are relevanță electorală. Doar îți încântă urechile cu ceea ce îți place să auzi.
Singura competiție pe care trebuie să o ai este cu tine însăți – nu cu “stâlpul casei tale”!
Atenție la pericolul de a nu mai fii liberă si de a cădea pradă manipulării!!!
Îți reamintesc: noi NU am pornit în construcția asta pentru Diana – VEDETA, ci pentru Diana – LIDERUL.
Intoxicatorii actuali din jurul tău își doresc o vedetă, o maimuță. Românii au nevoie de un lider autentic. De maimuțe s-au săturat!!!
Te-am sfătuit mereu să îți păstrezi calmul, să îți temperezi debitul emoțional, să nu mai vorbești urât, să nu mai ridici tonul, să auzi autentic, să înveți ce trebuie (așa cum ai făcut-o de-a lungul construirii tale academice), să observi vigilent ce se întâmplă in jurul tău, să acorzi mai multă atenție intelectualilor.
Ești soția mea și te cunosc cel mai bine. Nu faci decât să dai dovadă de imaturitate emoțională, confirmând zi de zi cât de fragilă te face lipsa de discernământ, lipsa de autocontrol si euforia VEDETISMULUI care îți devin din ce in ce mai familiare.
Draga mea Diana, eu nu sunt aici pentru a te lovi. Esti un om foarte bine pregătit. Tu ai o structură de lider, de conducător al unei națiuni și al unor ideologii constructive și benefice. Toate acestea nu sunt compatibile cu mizeriile contextuale care te înconjoară în ultimul timp.
Ești Doamnă de Fier cât timp înțelegi că esti obligată să manifești rațiune, echilibru si stabilitate emoțională pentru țară, familie și toți oamenii care au încredere în tine.
Trebuie să înțelegi că a fi VEDETĂ nu este mai presus de responsabilitățile care-ți vin la pachet pentru a conduce un partid, un popor și o țară. Abia atunci S.O.S. România o să înceapă să crească din nou, abia atunci românii din toate clasele sociale te vor urma. În momentul acela tipologiile distructive nu-și vor mai putea permite să îți speculeze slăbiciunile emoționale.
Deocamdată, pentru a putea salva autentic oameni, aspecte si evenimente în jurul tău, trebuie să te salvezi pe tine însăți de otrava dulce a acestui vedetism!!!
Într-o lume acaparată de războaie, de misoginism, de securiști camuflați in buni samariteni, de virusați, și într-o Românie care se zbate într-o agonie generalizată, nu mai ai timp de iluzii!!!
Este nevoie de verticalitate si puterea unei structuri autentice si stabile.
“A fi puternic este ca si cum ai fi o doamnă. Dacă simți nevoia să le spui oamenilor că ești, înseamnă că nu ești.” - Margaret Thatcher
Diana, Trezește-te!
S.O.S. România are nevoie de tine!”
„Ia labele de pe partid. E ultimatum”
Senatoarea și lidera partidului extremist SOS România, Diana Șoșoacă, i-a transmis soțului său, Silvestru Șoșoacă, să-și „ia labele de pe partid” și l-a amenințat că dacă nu încetează cu declarațiile „va da pe față numele celor care stau în spatele lui”.
„Am un mesaj special pentru tine, Silviu. Dacă nu încetezi, voi da pe față numele celor care stau în spatele tău. E ultimatum. Ia labele de pe partidul SOS România. Luați labele de pe această speranță a poporului român. N-am să permit niciodată, nimănui, să-și bată joc de lupta națională”, a declarat Diana Șoșoacă în timpul unei emisiuni online.
Senatoarea a mai explicat că „pentru ea nu mai există viață personală demult”.
„Pentru mine viață personală nu mai există demult, de când m-am implicat în această luptă împotriva sistemului. Sunt doar mamă”, a mai spus ea.
Diana Șoșoacă l-a suspendat pe Silvestru Șoșoacă din conducerea partidului SOS România
Scandalul dintre cei doi soți a început atunci când senatoarea l-a suspendat pe Silvestru Șoșoacă din conducerea partidului SOS România, în urmă cu câteva zile.
Ea spunea atunci că, deși el e supărat din cauza deciziei, ei rămân o familie, făcând acest lucru pentru a-l salva de serviciile secrete.
La scurt timp, soțul acesteia a reacționat. El spunea că a aflat de această decizie „ilegală” din presă și ține să precizeze că proiectul SOS România a fost ideea lui, fiind, de altfel, și „principalul organizator al partidului”.
De asemenea, Dumitru-Silvestru Șoșoacă a mai adăugat că decizia „este de neînțeles” și „nu se pot accepta acțiunile abuzive” ale senatoarei „împotriva membrilor și liderilor din partid”.