eJobs: Joburile de şofer, inginer, contabil şi cele remote se află în topul căutărilor

eJobs: Joburile de şofer, inginer, contabil şi cele remote se află în topul căutărilor

Joburile de şofer, inginer, contabil şi cele care oferă posibilitatea de a lucra de acasă au dominat topul căutărilor, în august, din cele aproape 600.000 de căutări efectuate în această lună pe www.ejobs.ro, potrivit unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Un număr mare de căutări au avut şi joburile remote, care alături de cele part-time au înregistrat o creştere de aproximativ 10% faţă de luna trecută, menţionează reprezentanţii eJobs.

Potrivit sursei citate, tot în evoluţie faţă de luna iulie s-au aflat şi căutările pentru locurile de muncă disponibile în IT, în special pentru Java Developer. În ceea ce priveşte munca de acasă, ultimele luni au marcat atingerea unor recorduri în ceea ce priveşte atât numărul de joburi noi care oferă posibilitatea de a lucra de acasă, cât interesul candidaţilor pentru acestea.

"Există două categorii de candidaţi - cei care aplică, în serie, la aproape toate joburile, în speranţa că, astfel, vor găsi mai uşor ceva şi cei care caută doar acele joburi perfect compatibile cu profilul lor. În ciuda faptului că ne aflăm într-un moment în care raportul de forţe de pe piaţa muncii este puternic inversat şi avem mult mai mulţi candidaţi decât joburi, îi vedem mai preocupaţi să-şi maximizeze şansele de angajare şi să aplice în acele locuri în care ştiu că sunt relevanţi", a spus Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Potrivit reprezentanţilor eJobs, mai scăzut decât luna trecută a fost interesul candidaţilor pentru poziţiile de ospătar, economist, specialist în marketing sau în resurse umane, dar şi pentru joburile din afara ţării sau cele care presupun cunoaşterea unei limbi străine. Cu toate acestea, într-un top al căutărilor după limbile străine cunoscute de candidaţi, cele mai des întâlnite sunt germana, spaniola şi franceza.

"Candidaţii iau mai în serios decât oricând subiectul găsirii unui loc de muncă, iar asta se vede, de la lună la lună, nu doar în creşterea numărului de aplicări, dar şi în numărul de candidaţi nou veniţi în platformă sau candidaţi vechi care aplică. Vorbim de peste 150.000 de candidaţi care aplică lunar şi de mai mult de 30.000 de conturi noi", a precizat Bogdan Badea.

În acest moment, peste 20.000 de locuri de muncă pentru Romania şi străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. Platforma aparţine companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri