Eduard Novak, sfidător: Încă o postare în română și maghiară cu care a pus Facebook-ul pe jar
Eduard Novak a cântat deja prohodul sportului românesc, după ce ministerul în fruntea căruia se afla a fost desființat, urmând să aibă rang de secretariat de stat și să facă parte din Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care e condus de Gabriela Firea (PSD). În noua formulă, de sportul românesc se va ocupa Elisabeta Lipă (58 de ani), care acum conduce Federația Română de Canotaj.
Aceasta noua structură și ieșirea celor de la UDMR de la guvernare l-au lăsat șomer pe Eduard Novak (46 de ani). Care a avut o postare macabră cu care a fost ironizat puternic, chiar pe pagina sa de Facebook, după cum Adevărul a arătat aici. Lui Novak i s-a atras atenția că la așa-zisa „moarte“ a sportului din România a contribuit și el din postura de ministru și că doar acest anunț macabru l-a făcut în limba oficială a țării, română, în condițiile în care mai toate postările sale din postura de ministru au fost în română și maghiară.
La o zi după acest episod, Eduard Novak a recidivat! Pentru că a revenit cu o nouă postare, în această dimineață, în română și maghiară! Fostul campion paralimpic a anunțat că va susține, astăzi, o conferință de adio, prilej cu care își va prezenta „realizările“ ca ministru al Sportului. Bineînțeles, Novak a fost luat peste picior și la această postare, comentariile de mai jos fiind elocvente, în acest sens.
*Vlad Cîmpan
Ce realizări bre?
*Costin Dumitru
Inseamna ca v a fi o conferinta foarte scurta
Sursa: adevarul.ro