Eduard Novak, propus ministru al Sportului (fişă biografică)

Eduard Novak, propus ministru al Sportului (fişă biografică)

Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, a depus, la 23 noiembrie 2021, la Parlament, lista Cabinetului PNL - PSD - UDMR şi programul de guvernare, pentru care va cere votul de încredere al Legislativului. Eduard Novak a fost propus ministru al Sportului.

Ciclist paralimpic rutier şi de pistă, Carol-Eduard Novak s-a născut la 28 iulie 1976, la Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, potrivit www.cyclingranking.com .

A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Româno-Americane (1994-2001), menţionează https://gov.ro .

Iniţial, a practicat patinajul viteză, dar şi-a pierdut unul dintre picioare într-un accident rutier în 1996. Ulterior, a trecut la ciclism şi a devenit sportiv profesionist.

La patinaj viteză, a fost de zece ori campion naţional la categoriile juniori mici şi mari, multiplu recordman naţional la juniori, clasându-se pe locul 10 la Campionatul Mondial de juniori, notează site-ul www.prostemcell.ro .

La ciclism, a obţinut locul 3 la Campionatele Naţionale de fond (2007); locul 3 la Campionatele Naţionale de contratimp (2008); locul 3 la Balcaniada pe şosea din Serbia; locul 4 la Turul ciclist al României în 2007; primul loc la proba de fond a Campionatului Naţional de Şosea, Harghita (2012).

În întrecerile pentru persoane cu dizabilităţi a fost campion european în 2003, 2004 şi 2006; vicecampion mondial în 2006 şi 2007; vicecampion paralimpic la Beijing (2008) în proba de contratimp, clasa LC2; campion mondial la proba de şosea şi vicecampion la contratimp în Italia (2009); campion mondial la Campionatul Mondial de Paraciclism pe velodrom, Los Angeles (2012). A mai obţinut medalia de bronz în proba de un kilometru contratimp a Campionatului Mondial de Paraciclism pe velodrom de la Los Angeles şi a devenit campion paralimpic la Londra 2012, în proba de urmărire pe velodrom, şi vicecampion paralimpic, tot la JO de la Londra 2012 în cursa de contratimp individual.

În 2019, a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de Paraciclism pe şosea de la Emmen (Olanda), arată site-ul https://viitorulromaniei.ro. În luna februarie 2020, Eduard Novak a obţinut trei medalii, una de argint şi două de bronz, la Campionatele Mondiale de paraciclism pe velodrom de la Milton (Canada).

Este vicecampion paralimpic la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 în proba de urmărire individuală 4.000 metri pe velodrom. Este primul ministru al Sportului din lume care a câştigat o medalie paralimpică.

În perioada 2013-2020, a condus Federaţia Română de Ciclism. Din 2017 este vicepreşedinte al Uniunii Balcanice de Ciclism (BCU) de la Belgrad (Serbia) şi, tot din acelaşi an, membru al Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI) din Elveţia.

A fondat o echipă profesionistă de ciclism în 2012, sub numele Tuşnad Cycling Team, devenită între timp Novak Cycling Team. A înfiinţat şi o academie de ciclism - Novak Cycling Academy.

A avut calitatea de asociat la fabrica de proteze şi echipamente medicale SC MedExpert SRL (2004-2020), menţionează www.prostemcell.ro. În prezent, este asociat la SC MEDCONSULT SRL, din anul 2004. Este organizator de competiţii de "mountain bike".

La 23 decembrie 2020, a preluat portofoliul de ministru al Tineretului şi Sportului în Guvernul Florin Cîţu.

Este cetăţean de onoare al municipiului Miercurea Ciuc şi al oraşului Buşteni. A fost decorat de preşedintele României cu Ordinul "Meritul Sportiv" - clasa I, "în semn de înaltă apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute la Jocurile Paralimpice de la Londra, din perioada 29 august-9 septembrie 2012, culminând cu câştigarea primei medalii de aur din istoria participării României la această manifestare".

A primit titlul "Samurai Fighting Spirit" al Federaţiei Române de Kempo. AGERPRES/(Documentare-Cristian Anghelache; editor: Andreea Onogea, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Ciudată poveste...