Eduard Hellvig: Toate cancelariile și analiștii militari occidentali se pregătesc pentru ce este mai rău

Eduard Hellvig: Toate cancelariile și analiștii militari occidentali se pregătesc pentru ce este mai rău

Fostul șef al SRI, Eduard Hellvig, susține, în contextul situației de securitate de pe glob, că diplomația și-a epuizat resursele, iar Occidentul se pregătește pentru ce e mai rău.

Eduard Hellvig: Occidentul se pregătește pentru ce e mai rău. Foto: SRI

Eduard Hellvig: Occidentul se pregătește pentru ce e mai rău. Foto: SRI

Fostul șef al SRI trece în revista evenimentele globale, precum războaiele din Ucraina și din Orientul Mijlociu, precum și multiplele alegeri din cursul anului 2024.

"În octombrie, Iranul i-a sprijinit pe rebelii Houthi din Yemen să lanseze lovituri asupra Israelului. Concomitent, a sprijinit Hamas să provoace haos prin raiduri surpriză și atacuri cu rachete, care au provocat o reacție puternică din partea Israelului. Iranul întețește ceața războiului instigând milițiile din Siria și Irak în hărțuirea Israelului.

Vorbeam despre 2024 ca despre anul în care jumătate din populația lumii merge la urne. Cu harta în față, unele alegeri vor fi ură și ideologie în stare pură. În 7 februarie spuneam tot aici despre anul în curs ca fiind “dragonul tuturor anilor”, cu multiple capete care vor scuipa foc și vor agita săbii.

Suntem după doi ani de război în Ucraina și începem să înțelegem ce înseamnă “war fatigue” în Occident. Suntem după șase luni de conflict în Orientul Mijlociu și toate semnalele converg către un Iran care se simte suficient de puternic pentru a nu mai acționa prin intermediari", a scris Eduard Hellvig pe X.

Hellvig atrage atenția că Occidentul se pregătește pentru ce e mai rău.

"Diplomația pare a-și epuiza rapid resursele, în timp ce toate cancelariile și analiștii militari occidentali se pregătesc pentru ce este mai rău. Unul dintre acele momente în care îți dorești să nu ai dreptate", conchide fostul șef al SRI.

Iranul a lansat un atac de amploare asupra Israelului, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu peste trei sute de drone și rachete, aproape toate interceptate de armata israeliană. Atacul a generat critici ale din partea șefilor statelor occidentale.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!