Românii reprezintă o miză enormă pentru Vladimir Putin. Subminarea eurosistemului, alimentarea sentimentelor antiamericane și inocularea spaimelor legate de necesități primare (foame, frig, boală) reprezintă dovada interesului strategic major al Kremlinului în țara care asigură frontiera estică a spațiului euro-atlantic.

Dar ce se întâmplă acum nu este decât continuarea unui plan de acaparare și deturnare genetică de la instinctele profund creștine ale românilor, miza fiind instalarea la decizie a unor soldați pro-putiniști, plătiți să activeze frustrări istorice și să le transforme în arme politice.
Este o continuare a poveștii tragice a acestui neam, care a început odată cu tancul ideologic al Armatei Roșii. Ștampilată de propaganda Politbüro drept „eliberatoare”, Armata Roșie a insinuat în conștiințele populației respingerea gândirii libere, a simțului critic, prin amenințarea, arestarea, torturarea și uciderea celor care nu se aliniau.

Invadând Ucraina, Putin a aplicat o altă parte a planului prin care Federația Rusă dorește recăpătarea puterii de odinioară. Presiunea pe care o exercită asupra populației prin uciderea de copii, femei, vârstnici este doar o etapă a planului său criminal. Iar dovada este propaganda intensă împotriva euro-atlantismului. Spațiu din care Ucraina și Moldova nu fac încă parte, dar România, da. De ce să investească atât de mult în manipulare dacă România n-ar fi o miză colosală?

Și-a mărturisit singur frustrarea, în câteva rânduri. El consideră dezmembrarea URSS drept cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Din nefericire, aceasta s-a produs doar politic. Copiii din fostul spațiu sovietic învață o istorie pe care mulți lideri de după căderea Cortinei de Fier n-au avut determinarea să o vadă prin prisma delimitării de Rusia, manualele din România nu insistă temeinic asupra crimei făcute împotriva intelectualității după 1946-48. Și prin intelectualitate nu înțeleg oameni care au făcut o facultate, ci oameni care au citit mult, sunt în stare de gândire critică, sunt dornici de reflecție și autoreflecție și, dacă se poate, au devenit autori. Am întâlnit șoferi de taxi care s-au oprit cu școala la bacalaureat, dar cunosc mai multă geografie, economie și geopolitică decât foștii lor dascăli, iar istoria o pot interpreta în contextul vremurilor. Iar asta nu înseamnă că studiile superioare n-au noimă (Doamne ferește!), ci că nu te califică spre a aspira la conceptul de „intelectual”.

Comuniștii au avut grijă să trimită la școală toate „cadrele”, deși multe leneveau în frustrare (vezi „Moromeții”) sau aveau rude care activaseră în ilegalitate. Pentru a le promova, însă, la niveluri superioare de educație, dosarul trebuia să fie „curat”. Nu degeaba fuseseră verificate toate dosarele profesorilor! Până în 1950, toți universitarii considerați „periculoși” au fost epurați, pentru că pilonul ocupării unei țări este trimiterea tancului asupra conștiințelor. Așa a început totul…

Toți oamenii care puteau să-și influențeze proximitatea, și ulterior să „infecteze” cu libertate alte conștiințe, mă refer la dascăli, preoți, practicanți ai meseriilor liberale, au trecut prin ciurul diviziei ideologice a KGB și au fost eliminați din viața publică. Instinctul gândirii libere trebuia stârpit din fașă, căci ce să vezi, oamenii nășteau alți oameni, iar aceștia trebuiau educați prin teroare. Ați crescut auzind părinții cum ascultă, sub plapumă, „Radio Europa Liberă” și „Vocea Americii”?

Felicitări! Mulți, însă, n-au trăit asta. Au făcut și ei copii. Iar ei n-au aflat…

Desovietizarea României a început odată cu 1989, dar trebuie să continue cu un manual. Și cu culegerea de pe buzele celor care sub supraviețuit torturii comuniste, tot mai puțini, a unor lecții unice de conștiință. Altfel vom fi tot mai vulnerabili.