EDITORIAL Rareș Bogdan: De ce defilează PSD cu stafia lui Ceaușescu prin fața propriului electorat?
De ce defilează PSD cu stafia lui Ceaușescu prin fața propriului electorat?, întreabă Rareș Bogdan în editorialul publicat pe Reporter Global.ro .
Discret, pentru a testa terenul și a măsura efectul, niște consultanți ai stângii au aruncat către mințile pensionarilor o otravă sinistră: Ceaușescu a fost împușcat degeaba, deoarece tocmai plătise datoriile, așadar în România urma să fie bine. Sigur că, la auzul acestei fraze, orice om cu toate țiglele pe casă ar cere automat un kilogram de lămâi și și-ar face cruce. De acord, nu este o idee nouă, dar maniera în care este utilizată, exact înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, îi dă o consistență relevantă. M-am întrebat timp de câteva zile în ce mod o manipulare atât de grosolană ar fi de folos PSD-ului, având în vedere că pe Ceaușescu l-au executat cei care i-au urmat la putere, tot socialiști, deci orice beneficiu electoral obținut de la nostalgici ar fi, automat, anulat. Am găsit și răspunsul, și, odată cu el, un motiv de bucurie: PSD se teme groaznic! Explic în cele ce urmează.
Pentru cine e un pericol economia de piață
Genul respectiv de mesaje se adresează electoratului captiv, nostalgicilor comunismului, iar aceștia sunt de două feluri. În prima categorie intră alegătorii mai slabi la minte, cu un nivel de școlarizare mai scăzut sau provenind din medii pauperizate. În cea de-a doua, se regăsesc alegători captivi inteligenți, dar care nu s-au adaptat competiției aduse de economia de piață. Totodată, e vorba de cetățeni care, imediat după 1989, de bună-credință fiind, au fost victimele colaterale ale oportuniștilor care au folosit Revoluția pentru a acapara, a face avere din ruinele unui sistem bolnav. Aceștia își pun frustrările pe seama capitalismului – psihicul suportând mai ușor aruncarea vinei în oricare altă parte, decât ca rezultat al propriilor decizii, al lipsei de inițiativă, al expectativei.
Primii nu fac automat legătura între Ion Iliescu și procesul care a dus la execuția lui Ceaușescu, deoarece pentru ei comunismul este un sistem care le-a garantat loc de muncă, locuință, un loc călduț sub soare. Pe urmă, primul președinte de după 1989 nu mai are expunere publică, singurele ocazii notabile fiind în legătură cu Dosarul Revoluției. Iar acolo nu este judecat pentru executarea lui Ceaușescu, ci în calitate de responsabil de crime împotriva umanității. Iar ceea ce a urmat în 1990, mineriada din iunie, a fost îndreptată contra celor care se opuneau, în stradă, restaurării comunismului și profitorilor Revoluției. PSD nu se bazează pe această categorie, ea constituind acum bazinul electoral al dreptei.
Unde se află dușmanul de moarte al PSD
Dacă pesediștii au apelat la acest tip de mesaj, înseamnă că, pentru ei, cifrele arată prost. Când recurge un partid la fidelizarea electoratului? Atunci când este în pericol să îl piardă. Socialiștii lui Liviu Dragnea se află, deci, în situația de a pierde alegători captivi, nu doar dintre cei aflați în cercul concentric următor, din bazinul mare. Și orice sociolog știe că valul, odată stârnit, este aproape imposibil de blocat. Așa că PSD folosește, in extremis, un vehicul al retoricii otrăvite. Prin PSD, înțelegem Liviu Dragnea, care joacă ultima carte, populismul, pentru a-și salva pielea politică. Dacă partidul nu va obține la alegerile pentru Parlamentul European un scor peste 30, dacă va cădea nu doar pe locul 2, ci pe 3 (sondajele arată deja că liberalii sunt în față), președintele PSD va fi istorie. Una neagră, un coșmar pentru statul de drept, un blestem pentru România oamenilor curați.
Cum au ajuns acești teroriști politici să se teamă atât de tare încât să se ploconească stafiei lui Nicolae Ceaușescu? I-au înnebunit cifrele, dar mai ales explicațiile primite de la activiștii care stau de vorbă cu oamenii. Celor cărora le-au plecat copiii din țară le este evident motivul fugii lor, dar n-au conceptualizat sistemic, n-au identificat politic cauza singurătății lor de-acum. O fac acum. Mai târziu, în al 12-lea ceas, dar fenomenul se petrece. De aici, altă disperare a PSD.
Glumițele lui Dragnea
Un alt indiciu că teama paralizează Kiseleff 10 este acela că Dragnea și camarila sa recurg la glumițe ieftine. Enunțurile în care goarnele stângii bat câmpii se adresează tot electoratului captiv. De pildă, demonizarea președintelui Klaus Iohannis, votat de români pentru că nu e nesimțit, pentru că e gospodar, pentru că a propus altă manieră de a face politică – în limitele Constituției, adică exact în conformitate cu fișa postului. Alegătorii cu o educație mai redusă simt încă nevoia intervenționismului statului, au o foame incredibilă de „tătuc”, doresc indicații „de la centru” și apreciază mai degrabă un președinte care poate să le dea o mamă de bătaie ticăloșilor. Nu contează că, potrivit legii, tot ce poate președintele în plan intern este să atragă atenția, să medieze, să ceară reexaminarea unor legi, captivii PSD au senzația că șeful statului are instrumentele necesare controlului total. În paralel, lor li se furnizează modelul Dragnea, fără să se pronunțe termenul „autocrație” (oricum, mulți nu știu ce înseamnă).
Nu doar Klaus Iohannis este destinatarul tentativelor de pulverizare, ci, mai nou, și PNL, fapt care constituie o altă dovadă recentă că în Kiseleff 10 s-a instaurat teama. Liviu Dragnea joacă aici pe cartea ridiculizării, se chinuie să fie ironic, dar zâmbetele sale sunt doar niște rictusuri. Modelul liberal de administrație pătrunde în mințile românilor, care se întreabă, justificat, unde ar fi fost comunitățile lor dacă ar fi avut alți edili. Iar aici, contracararea la care va recurge PSD va fi în registrul eurosceptic, populist. Se va apăsa tare pedala pe „nu ne vindem țara”, chiar dacă artizanii demantelării României sunt taman ei, socialiștii cu față „umană”. Din nou, adresabilitatea este în zona electoratului captiv. Îndrăznesc să cred însă că românii pot fi convinși că șansa lor este Uniunea Europeană. Mesajul PNL e simplu: Cetățeni, pomană nu primiți! Trebuie să punem osul, să aducem bani europeni, să devenim mai bogați! Iar primul pas este să-i dăm jos pe ăștia!