Două sunt ingredientele falimentului României: venirea la putere a extremiștilor care vor ca această țară să întoarcă spatele UE și tăierea, pe cale de consecință, a banilor europeni.

Iar falimentul unei țări nu e ca la societățile comerciale, unde un judecător sindic și un administrator special pot opta pentru reorganizare/redresare în baza unui plan da austeritate! Ci foamete, boală, sărăcie lucie, întuneric.

Sunt unii care pretind că renunțarea la UE îl va face pe Vladimir Putin să ne dea energie ieftină și pâine moale. Omul are probleme să plătească soldele militarilor trimiși să ucidă copii și se face preș în fața Chinei, dar va face cadouri României? Pe bune? Nu, oameni buni! Ar pune românii la muncă pe bani de mizerie, pentru că trebuie să hrănească 145 de milioane de oameni! Ar raționaliza mâncarea și ar da medicamente doar după câteva ode. Din România abandonată ar pleca toți producătorii de medicamente, tehnică medicală, detergenți sau încălțăminte (doar câteva exemple), ca să nu mă refer și la sectorul bancar sau IT, iar ce ar rămâne ar munci pentru ruși.

De ce a crescut euroscepticismul? Prinsă într-un clește al propagandei estice care combină pervers lehamitea față de reforme începute mereu și finalizate cu predilecție în visterii personale și criteriile de performanță necesare absorbției banilor europeni, România pare candidata ideală pentru a cădea între scaune.

Momentul este delicat din punct de vedere geostrategic, pentru că războiul declanșat de Putin a prins populația cu nădragii fluturând a pagubă exact când economia începea să-și revină după pandemie. Iar românii sunt sătui de experiențe și austeritate, de trecerea ciclică de la agonie la extaz și iar agonie. Evoluția PIB arată peste 30 de ani în care, după perioade de dezmăț bugetar de inspirație socialistă, guverne de dreapta au încercat să cârpească legislația și să așeze proprietatea, concurența și antreprenoriatul către vest.

Dar unii oamenii par să nu mai aibă răbdare. Poți să-i condamni? Nu poți. Dar le poți explica mereu, cu cuvinte potrivite, în ciuda mesajelor otrăvite, că șansa lor este chiar eurosistemul pe care sunt manipulați să-l acuze pentru toate relele. Peste 80 de miliarde de euro (mai mult de jumătate pentru Coeziune, Politica Agricolă și Green Deal, din bugetul multianual al UE, restul fiind bani pentru redresarea după pandemie, împărțiți între granturi și împrumuturi avantajoase) sunt buni de pus la treabă. Și aceștia sunt doar banii din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027. Mai cheltuim încă din cel precedent, unde gradul de absorbție este 92.3% (cifre de la începutul lunii martie).

Trebuie să fii rău intenționat, politician fiind, să nu observi că România este, efectiv, un șantier. Banii din PNRR, chiar dacă generează scandaluri mediatice, vin. Imaginați-vă că România ar pierde 7.6 mld. euro alocați pentru Transporturi, 4.7 mld. pentru Dezvoltare, 3.9 mld. pentru Mediu, 3.3 mld. pentru Educație, 2.8 mld. pentru Sănătate, 1.6 mld. pentru Energie. Și sunt doar câteva exemple.

Cum ar arăta România decuplată de UE și NATO, lăsată la cheremul unui ins frustrat, mi-i și groază să-mi imaginez, dar este un exercițiu pe care trebuie să-l facem. Ca să nu uităm. Democrația, chiar și așa, imperfectă, este cea mai bun dintre lumi. Economia de piață, chiar și așa, imperfectă, este unica opțiune.

Viața e un șir de compromisuri, și tare amare sunt cele în care trebuie să faci echipă cu un adversar pe care l-ai înjurat cu voinicie și care te-a înjurat cu hărnicie! Dar amărăciunea este doar o opțiune. Dacă o folosești pentru a te ambiționa să faci cât de mult bine poți, ieși câștigat sufletește.

Valul euroscepticismului se va diminua, dacă nu pierdem din vedere esențialul. Este doar o tendință care va ieși din modă, însă doar dacă nu ne culcăm pe-o ureche. Autosuficiența ne va arunca de pe hartă și nu vom avea unde să plecăm. Putin va închide și granițele. Iar cei care vom rămâne aici, într-o rezistență fără nicio șansă, vom cultiva grâu pentru Armata Roșie, cu gurile cusute.