EDITORIAL Rareș Bogdan: 12 afaceri proaste pentru țară
Când l-au învățat pe Liviu Dragnea ce trebuie să spună electoratului pentru a câștiga alegerile din 2016, consultanții i-au atras atenția că găselnița are un punct vulnerabil: tocmai acel „mândru că sunt român”, în jurul căruia PSD și-a construit lozincile. La văzul sprâncenei ridicate de președintele social democrat când a auzit ditamai grozăvia, sfetnicii au venit și cu explicația – PSD va avea de înfruntat următoarea categorie: România, vândută bucată cu bucată, scrie Rareș Bogdan pe Reporter Global.ro .
„Mândru că sunt român”, o manipulare
Sloganul „mândru că sunt român”, care în gura PSD era o minciună sfruntată, avea un avantaj: efectul de ceai de tei. Lozinca era destinată electoratului needucat, dar și celui captiv în frustrările personale, puse pe seama altor vinovați, nu ca urmare a propriilor decizii. Oamenii care gândesc singuri ar fi ridicat automat câteva întrebări: ce înseamnă protejarea României, cum a dispărut averea țării și cine se face vinovat? Dar nu lor li s-a adresat Dragnea. Pentru ei, consultanții aveau altă găselniță: OUG 13 și asaltul asupra justiției, menite să-i țină ocupați, să-i scârbească, să-i țină departe de urne la viitoarele alegeri cu mesajul că lupta e, oricum, pierdută.
„Mândru că sunt român” mai avea o miză: electoratului i se sugera euroscepticism, dar numai un pic, pentru a-i stimula orgoliul că s-a prins despre ce e vorba (proștii fuduli). Oricum, urma să i se vândă zăhărelul bunăstării. Totul bazat pe cifre false, gogoși umplute cu otravă, paiete peste cocoașa pe care PSD dorea să o ascundă: înstrăinarea avuției naționale pe bani puțini.
Dezavantajul acestui mesaj a fost asumat. Cine să-l combată? Opoziția, evident, dar cu excepția câtorva insule media, incomparabile ca volum cu puterea propagandei bolșevice, nu avea tribună. Nu avea nici infrastructura de primari necesară diseminării minciunilor. Odată fidelizați primarii (vedeți ce importantă a fost organizarea alegerilor într-un singur tur?), treaba era ca și rezolvată.
12 exemple controversate
Cine are curiozitatea poate găsi pe internet mii de pagini despre cât din averea țării a dispărut în urma unor privatizări numite „strategice” sau a unor eșecuri răsunătoare – eșecuri doar pentru stat, nu pentru intermediari. Atenție mare! Eu nu susțin că linii întregi de industrie puteau fi înstrăinate dacă prețul era mult mai mare. Privatizarea putea fi făcută inteligent, cu ajutorul unor parteneri care capitalizau și investeau în tehnologie. Ridicarea productivității ar fi adus investitorilor străini profituri consistente chiar și în condițiile unor participații minoritare. Dar, dacă țineți minte, poporului i s-a vândut altă gogoașă: că nimeni nu investește dacă nu deține controlul. Nimic mai fals! Companiile străine au scos profituri mari chiar în condițiile în care dețineau un sfert sau un pic sub jumătate din acțiuni. Aaa, că apoi și-au mărit participarea, deoarece li s-a sugerat că se poate, la un preț fiduciar – aceasta este altă poveste. Ce oameni de afaceri refuză o pleașcă? Ce, au ei obligația să vegheze asupra bunurilor unei țări traficate de politicienii ei? Și au fost o groază în guvernarea Năstase, continuând sub Tăriceanu:
*2001 – a început privatizarea siderurgiei. 5 combinate au fost date rușilor de la Mechel. Acum, 5 cimitire. Una dintre primele acțiuni făcute de ruși la combinatul din Târgoviște? Au dezasamblat singura forjă pentru țevi de tun din Europa de Est certificată NATO.
*2001: Rafo Onești – dată pe 7,4 milioane de dolari (!!!) unui lider al PSD Bacău, celebrul Iacubov. A ajuns în cele din urmă în mâinile unui oligarh rus care a anunțat că o vinde ca fier vechi.
*2001: Sidex Galați – dată LNM Holdings NV, devenit Acelor Mittal, pentru 77 de milioane de dolari (adică 10% din valoarea fierului vechi pe care îl avea Sidex). Povestea a adus statului o pagubă de 1,8 mld. dolari (guvernul a renunțat la datoriile către stat de 600 mil. dolari, a preluat datoriile către furnizori și bănci, i-a scutit de TVA și IPP).
*2002: ALRO – Statul a pierdut 300 milioane euro (investigație DNA). Ruşii din spatele grupului Marco au preluat ALRO cu numai 160 de milioane de dolari. Adică, de 5 ori sub evaluări.
*2003 – Statul pierde controlul la Romtelecom. Pentru o acţiune s-a încasat jumătate din preţul anului 1998, deşi, între timp, compania valora enorm.
*2003: ARO Câmpulung – dată pe 153.000 de dolari!!!
*2003 – a avut loc conversia datoriei Rompetrol pentru Petromidia. Datorii transformate în acțiuni. Un jaf colosal.
*2003: Uzinele Republica (foste Malaxa) – date pe 2 milioane de dolari rușilor. Uzinele fuseseră al cincilea producător de țevi din oțel fără sudură din lume. Statul a încasat 660.000 de dolari pe ele.
*2004: Petrom – s-au vândut activele, dar și accesul la zăcăminte. Dată pe 670 mil. euro, deși avea active de 4,3 mld. euro. În perioada 2005 – 2013, Petrom a avut profituri de 8 ori mai mari decât suma plătită. Pot scrie o carte despre asta, dar… cât timp aveți?
*Distribuția de energie – în 2004, Năstase „mărită” Dobrogea și Banat, în 2005 și 2007 îi continuă opera Tăriceanu – Oltenia, Moldova, Muntenia Sud
*2005 – Tăriceanu renunță în favoarea Ungariei la averea Fundației Gojdu, estimată la 1,5 miliarde de dolari. Despre asta, într-un alt editorial. Detaliile sunt incredibile.
*2008: Afacerea Sterling – Tăriceanu a concesionat gazele și petrolul din jurul Insulei Șerpilor unei firme cu un capital social de 200 de lei, cu cifră de afaceri 0 lei. Pagubă pentru stat: 38 de milioane de dolari. A spus-o Curtea de Conturi.
Mai doriți argumente? Mai am. Am ales doar câteva exemple ale ipocriziei. Am ales doar 12 motive pentru care cred că atât PSD, cât și Călin Popescu Tăriceanu și-au trădat țara. Și-i întreb acum: ce urmează după pulverizarea economiei? Dezmembrarea țării?
