Eterna naivă și sentimentală, artista franceză Edith Piaf și-a petrecut întreaga viață - scurtă - cântând și trăind pentru iubire. A fost considerată o veritabilă „devoratoare” de bărbați. Dintre relațiile pe care le-a avut, un singur bărbat i-a rămas în suflet.

Este vorba despre pugilistul Marcel Cerdan, marea sa iubire, care a decedat în mod tragic într-un accident de avion în 1949. Atunci acesta urma să vină să locuiască cu ea la New York. Pentru el, Edith Piaf a compus, cu puțin timp înainte, versurile prevestitoare ale cântecului „Hymne à l'amour".

"Edith Piaf a pulverizat toate recordurile: de seducție, de aventuri, de suferințe, de nebunie, de provocări și de derive", scrie Robert Belleret în biografia "Piaf, un mythe français".

Această descriere poate fi considerată un fel de revanșă pentru artista franceză, foarte scundă (avea o înălțime de doar 147 centimentri), terorizată de singurătate și care spunea că nu îi place felul în care arată.

În 1946, pentru prima dată la New York

În anul 1946, când Édith călătorește pentru prima dată la New York, pentru a cunoaşte gloria, împreună cu cei trei colaboratori talentaţi care n-o vor mai părăsi – Robert Chavigny, la pian, Marc Bonel, la acordeon, şi Louis Barrier, impresarul ei -, iar compozitoarea cea mai devotată va rămâne Marguerite Monnot, îi iese în cale marea dragoste. Trupa „Compagnons de la chanson“ o urmează în turneul american, iar Edith Piaf devine răsfăţata Statelor Unite, după câteva debuturi în faţa unui public pentru care „pariziană“ echivala doar cu „Chanel“ sau „Moulin Rouge“. Peste Ocean avea să-i cunoască pe actrița Marlene Dietrich și, mai ales, pe boxerul Marcel Cerdan, cel care va fi marea ei dragoste şi pe care îl va numi „le meilleur amant du monde”.

A urcat pe scenă în seara tragediei

Numai că soarta nu a fost generoasă cu remarcabila artistă, fiindcă la 27 octombrie 1949 Marcel Cerdan și-a pierdut viața în urma prăbuşirii avionului în care călătorea, în zona Insulelor Azore. În seara tragediei, a ales totuşi să urce pe scenă, iar la „Imnul iubirii”, cântat, ca nimeni alta, versurile curgeau răscolitor: “Dacă într-o zi te smulge viaţa din braţele mele, dacă mori, departe de mine…“, pentru ca artista să leşine, efectiv, pe scenă după versul “Dumnezeu îi reuneşte pe cei ce se iubesc“…

Era doar una din incredibilele lovituri la care a trebuit să facă faţă în existenţa ei.

Aşadar traumatizanta experienţă avea să se regăsească în remarcabilele versuri pe care Édith le-a scris pe muzica Margueritei Monnot, care au dat lumii una dintre cele mai impresionante melodii, „L’hymne à l’amour”.

Dintre numeroasele aventuri cu actori, cântăreți, compozitori, un proprietar de cabaret care a și lansat-o în lumea muzicală, pugilistul Marcel Cerdan a fost cel pe care l-a iubit cu adevărat.

Copila abandonată de mamă a crescut la bordel

Édith Giovanna Gassion, pe numele ei real, s-a născut la 19 decembrie 1915, la Paris, părinţii ei fiind Aneta Maillard, de origine italo-algeriană, o artistă alcoolică, jumătate prostituată, jumătate cântăreaţă stradală – mai cunoscută prin barurile din Belleville sub numele de Line Marsa – şi Alphonse Gassion, un acrobat de circ.

Mama sa o va abandona după naştere, iar copila este crescută, pentru câteva luni, într-o cocioabă infectă a bunicii sale materne.

La scurt timp va fi încredinţată spre creştere bunicii din partea tatălui, urmând să crească într-un bordel în care aceasta era matroană, la Bernay, în departamentul Eure.

Următorii ani din viaţa copilei se vor desfăşura în lumea prostituatelor, printre cele zece angajate ale stabilimentului rău famat.

A început să cânte la colț de stradă

După încheierea Primului Război Mondial, tatăl său este angajat la un circ ambulant și o ia cu el pe Édith, cu care împarte rulota ce-i servea de locuință.

Dar tatăl său nu reuşea să adune suma necesară unui trai decent, astfel că micuţa Édith începe să cânte la colțuri de stradă, câștigând astfel ceva „mărunţiş”, pentru a-şi ajuta tatăl.

Acei ani, în care strada va juca un rol important în viaţa ei, au fost „rampa ei de lansare” şi o „şcoală a vieţii” care avea să-i ofere numeroase experienţe traumatizante.

În anul 1932, la doar 17 ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont, însă ea nu avea timp să-şi îngrijească copila, botezată Marcelle, care va muri de meningită, la doar doi ani.

Édith s-a trezit la vârsta de 20 de ani într-o puternică depresie, cauzată de pierderea celei care avea să fie unicul ei copil, era părăsită şi de tată şi era obligată să frecventeze lumea cea mai mizeră a societății pariziene în care continua să cânte pentru a se putea întreţine.

În 1935 îi surăde norocul

În anul 1935, norocul avea să-i surâdă, după ce îl cunoaște pe Louis Leplée, proprietarul cabaretului „Le Gerny’s” de pe „Champs-Élysées”, care o invită să cânte în localul său câteva melodii, apariţie care a reprezentat debutul său artistic. Leplée îi inventează numele de scenă – Édith Piaf, sau „môme Piaf”, datorită staturii ei scunde, de doar 1,47 metri înălţime. La cabaretul „Le Gerny’s”, Édith înregistrează primele sale succese, iar celebrii Maurice Chevalier și Jacques Canetti, impresar la radio, au fost realmente impresionaţi de calităţile ei. În acelaşi an, Canetti o invită la o emisiune la radio, iar către finalul anului, îi facilitează înregistrarea primului ei disc, cu melodia „La foule”.

Bolile care au măcinat-o tăcut

Însă anii tinereţii au fost marcaţi şi de o boală care o măcina, încetul cu încetul, din interior: poliartrita reumatoidă. Afecţiunea avea să-i provoace artistei probleme grave ale articulaţiilor, însoţite de dureri atroce şi de deformări ale corpului.

A reușit să facă față cu brio tuturor eșecurilor din viața ei sentimentală, iar pe scenă să cucerească lumea. Au existat numeroase turnee de mare succes, precum cele desfăşurate la New York, Mexico City, Rio de Janeiro sau Paris.

În anul 1958, Édith suferă un grav accident de automobil, în urma căruia rămâne cu dureri atroce, care o vor face dependentă şi mai mult de medicamente puternice.

În acelaşi an, ea publica volumul autobiografic „Au bal de la chance”, ce cuprindea întâmplări din viața sa din perioada 1935 – 1958.

În debutul anului 1959, Édith susţine un concert la New York, însă spre finalul spectacolului se prăbușește pe scenă, momentul reprezentând, în opinia biografilor ei, începutul sfârşitului.

Epuizată de necazuri, medicamente și alcool

În anul 1961, în pofida stării de sănătate deteriorate, înregistrează un succes remarcabil într-un concert în sala Olympia, cu melodia ei iconică, „Non, je ne regrette rien”.

În primăvara anului 1962, artista se îmbolnăveşte de bronhopneumonie, însă şirul incredibil de evenimente nefericite din viaţa personală nu o împiedică să se recăsătorească, la 9 octombrie 1962, unindu-şi destinul cu Theophanis Lamboukas, sau Théo Sarapo, un bărbat mult mai tânăr ca ea, în vârstă de doar 26 de ani.

Anul 1963 a găsit-o Édith Piaf epuizată de necazuri, de consumul de medicamente, doctorii îi stabilesc un diagnostic crunt, la 18 martie 1963, urca pentru ultima oară pe scenă, iar după o lungă convalescență, artista avea să se stingă din viață în 10 octombrie 1963, la Grasse, în urma unei hemoragii interne declanşate de insuficienţa hepatică provocată de abuzurile de medicamente şi alcool.