Economia europeană cu cel mai puternic ritm de creștere ar putea să se îndrepte spre o zonă periculoasă (NYT)

Economia europeană cu cel mai puternic ritm de creștere ar putea să se îndrepte spre o zonă periculoasă (NYT)

România este economia cu cel mai puternic ritm de creștere din Europa, 5,8% în prima jumătate a anului comparativ cu perioada similară a anului trecut, grație creșterii consumului în urma majorării pensiilor și salariilor, informează New York Times.

Publicația citată avertizează însă că această creștere a consumului explică și de ce mulți economiști sunt pesimiști cu privire la evoluția viitoare a economiei românești. Cea mai mare parte a creșterii economice înregistrată de România este rezultatul exploziei consumului, finanțată de majorarea salariilor în sectorul public.

Pentru a plăti salariile majorate, Guvernul a redus investițiile pentru autostrăzi și alte lucrări publice, în condițiile în care starea proastă a infrastructurii României a limitat deja schimburile comerciale. În prezent, economiștii se tem că majorările de salarii, cumulate cu reducerile de taxe, au creat un salt temporar al activității economice care va lăsa țara îndatorată.

"Facem aceleași greșeli ca și Grecia. Continuăm să creștem datoria public într-o perioadă de boom" avertizează Cristian Paun, profesor la Academia de Studii Economice din București.

Pentru moment, comparația cu Grecia, un exemplu extrem al unei economii distruse de politicile guvernamentale generoase, este una forțată. La finele anului trecut datoria publică a României era de aproximativ 39% din PIB, față de 182% din PIB în cazul Greciei. Cu toate acestea, datoria publică a României s-a dublat în ultimele două decenii. "Acest lucru este foarte periculos. Atunci când va veni o nouă criză, ceea ce se va întâmpla în mod inevitabil, vom fi expuși" apreciază Cristian Paun.

În schimb, oficialii guvernamentali au respins aceste opinii. Veniturile disponibile din România sunt la o zecime comparativ cu cele din Suedia și Austria. De asemenea, Guvernul de la București este presat să îmbunătățească standardul de viață iar majorarea salariilor este o modalitate. "Facem foarte multe progrese. Creșterea este sustenabilă", susține Andrei Pop, cel mai tânăr parlamentar PSD.

Recent, agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat că deficitul bugetar al României riscă să depășească pragul de 3% din PIB, ceea ce ar putea implica o procedură de deficit excesiv din partea Uniunii Europene.

"Nu are cum să se termine cu bine. O să ne explodeze în față", susține Florin Câțu, membru al principalului partid de opoziție și fost economist șef la banca ING.

"Nu există îndoieli că salariile trebuie să crească dar nu așa", spune Bogdan Hossu, președintele Confederației Cartel Alfa, care reprezintă aproximativ 600.000 de salariați, printre care și profesori și funcționari. Potrivit lui Hossu, numai în acest an, Guvernul a adoptat mai multe majorări. A crescut salariul minim cu aproape 16% până la 8,375 lei (2,18 dolari) pe oră. Apoi angajații din sectorul medical au primit o majorare de 25% iar întregul sector public urmează să beneficieze de o nouă majorare de 25% în ianuarie 2018.

România a încercat să stimuleze creșterea economică prin atragerea de investiții străine. Însă în primele șapte luni ale acestui an, investițiile străine directe au scăzut cu peste 17%, potrivit datelor Băncii Naționale a României. În aceste condiții, pentru a strânge banii cu care să finanțeze majorările de salarii, în ultimele săptămâni Guvernul a prezentat o serie de planuri prin care să forțeze companiile de stat să transfere rezervele de lichidități și de asemenea a propus modificarea sumelor care sunt virate la Pilonul II de pensii.

"Fac tot felul de declarații și de ajustări. E ca și cum sunt producători ai unui musical și încearcă diferite versiuni ale unui cântec înainte de a ști ce vor să cânte", este de părere Dragos Neacșu, director la divizia din România Erste Asset Management.

Aceasta în condițiile în care una din principalele îngrijorări ale antreprenorilor este că Guvernul nu modernizează infrastructura renumit de proastă a României. Noriel, o companie românească producătoare de jucării achiziționată anul trecut de un fond de private equity, și-a extins rețeaua de magazine de la 46 până la 60 și s-ar extinde și mai rapid dacă ar exista autostrăzi, precizează directorul general Marek Maciejko. Compania concepe jucăriile în România și le produce în China. Apoi sunt transportate la un port de la Marea Neagră și ulterior cu camionul la București. Însă pentru ca jucăriile să ajungă la magazinele Noriel din Timișoara este nevoie de două zile din cauza faptului că nu sunt autostrăzi. "Lipsa infrastructurii ne-a afectat afacerile", spune Marek Maciejko.

AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!