Echipament medical donat de Germania - adus la Bucureşti; cu aeronava au venit şi militarii români răniţi în Afganistan
Echipament medical donat de statul german şi destinat secţiilor de terapie intensivă unde sunt trataţi bolnavii de COVID-19 a fost adus, joi, la Bucureşti, cu o aeronavă militară, cu care au fost transportaţi şi militarii români răniţi în luna octombrie în Afganistan, care au fost trataţi Centrul Medical Landstuhl.
Aeronava C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a aterizat la Baza 90, unde este prezent şi premierul interimar Nicolae Ciucă.
Statul german a donat României, potrivit Ministerului Sănătăţii, 10 aparate de ventilaţie pulmonară de tip Trilogy Evo O2 produse de Philips GmbH Respironics şi 30 de aparate de ventilaţie pulmonară de tip Lumis 150 produse de ResMed. Dispozitivele medicale sunt destinate tratamentului pacienţilor care suferă de forme medii şi grave de COVID-19.
Militarii români care au revenit în ţară vor fi internaţi pentru a fi evaluaţi de o comisie medicală. Ei vor fi transportaţi la Centrul de asistenţă medicală multidisciplinară pentru militarii răniţi în teatrele de operaţii din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar "Dr. Carol Davila". În funcţie de rezultatul investigaţiilor clinice şi paraclinice, militarii vor beneficia de tratamente medicale de specialitate, asistenţă şi consiliere psihologică şi programe de recuperare neuromotorie postoperatorie, adaptate şi individualizate la fiecare caz în parte, a informat MApN.
Patru militari din Batalionul 191 Protecţia Forţei "Golden Lions" au fost răniţi într-un atac cu dispozitiv exploziv improvizat ce a avut loc pe 21 octombrie, în timpul executării unei misiuni de patrulare în zona de responsabilitate din regiunea Kandahar din Afganistan.
Militarii români se deplasau cu un convoi de autovehicule MRAP (Mine Resistant Ambush Protected - autovehicule rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor), dispozitivul exploziv declanşându-se la trecerea ultimului autovehicul din coloană. AGERPRES