Echipajul unui petrolier, ameninţat de pasageri clandestini în sudul Marii Britanii

Echipajul unui petrolier, ameninţat de pasageri clandestini în sudul Marii Britanii

Pasageri clandestini urcaţi la bordul unui petrolier aflat în largul coastelor sudice ale Marii Britanii au ameninţat echipajul acestuia, în urma intervenţiei la bordul navei fiind arestaţi şapte suspecţi, potrivit Reuters şi AFP.

Forţele de ordine au fost alertate în cursul dimineţii asupra situaţiei preocupante în care se află echipajul petrolierului Nave Andromeda, aflat la circa şase mile distanţă de insula Wight. O zonă de securitate de trei mile a fost stabilită în jurul navei şi poliţia a cerut ajutorul armatei.

''Forţele armate au preluat controlul asupra navei şi şapte persoane au fost reţinute'', a anunţat duminică seara Ministerul britanic al Apărării. Conform ultimelor relatări, echipajul petrolierului este teafăr şi nevătămat.

Potrivit proprietarului navei, nu a fost vorba despre o tentativă de piraterie.

Această navă, încărcată cu 42.000 de tone de petrol, a plecat la începutul lunii octombrie din Nigeria şi urma să acosteze duminică în portul britanic Southampton.AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!