Echipa procurorului Mueller cere până la 24 de ani de închisoare împotriva fostului şef de campanie al preşedintelui Trump

Echipa procurorului Mueller cere până la 24 de ani de închisoare împotriva fostului şef de campanie al preşedintelui Trump

Procurorul special însărcinat cu ancheta vizând campania electorală a preşedintelui Donald Trump a cerut vineri până la 24 de ani de închisoare pentru fostul şef de campanie Paul Manafort pentru că acesta i-a minţit pe anchetatori, relatează AFP.

Într-un document trimis instanţei competente, echipa procurorului special Robert Mueller a indicat că este de acord cu evaluarea Ministerului Justiţiei potrivit căreia Manafort ar trebui să fie condamnat la o pedeapsă cuprinsă între ''235 şi 293 de luni''.

La această pedeapsă se pot adăuga o amendă cuprinsă între 50.000 şi 24,4 milioane de dolari, o supraveghere socio-judiciară de până la cinci ani după detenţie, daune-interese de 24,8 milioane de dolari precum şi confiscarea a 4,4 milioane de dolari.

Un judecător federal american a decis miercuri că Paul Manafort, fostul şef de campanie al preşedintelui Donald Trump, i-a minţit pe procurori, după ce s-a ajuns la un acord de cooperare cu acesta, în schimbul reducerii pedepsei, notează EFE.

La sfârşitul lunii noiembrie 2018, echipa procurorului special Robert Mueller, care anchetează presupusul amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, a informat-o pe judecătoarea Amy Berman Jackson, care judecă procesul intentat lui Manafort, despre 'minciunile' pe 'mai multe subiecte', pe care, în opinia sa, fostul şef de campanie al lui Donald Trump le-a spus.

Deşi Manafort a negat că ar fi minţit, Jackson a considerat că s-a dovedit contrariul în trei din cele cinci cazuri în care procurorii l-au acuzat. Judecătorul a spus că va lua în considerare minciunile lui Manafort în sentinţa pe care o va pronunţa în acest caz, pe 13 martie.

Manafort a fost inculpat anul trecut pentru opt infracţiuni, inclusiv datorii fiscale şi bancare, într-un proces iniţiat în statul Virginia, şi a pledat apoi vinovat în cazul altor două acuzaţii referitoare la infracţiuni financiare înaintea judecătoarei Jackson.

Conform judecătoarei, Manafort a minţit procurorii despre relaţia cu partenerul său Konstantin Kilimnik, despre care se presupune că are legături cu serviciile de informaţii ruse, în legătură cu o plată pe care a primit-o prin intermediul unui comitet politic al lui Trump şi în cazul unei anchete în curs de desfăşurare de către Departamentul de Justiţie, despre care nu a furnizat detalii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor