Echipa de fotbal U21 a României a pierdut meciul cu Finlanda, scor 0-2. Situația în grupă se complică

Echipa de fotbal U21 a României a pierdut meciul cu Finlanda, scor 0-2. Situația în grupă se complică

Selecționata lui Daniel Pancu se află pe locul 2, cu 16 puncte, la egalitate cu finlandezii, care sunt pe primul loc.

Echipa U21 FOTO: Arhivă

Echipa U21 FOTO: Arhivă

Selecționata U21 a României a pierdut meciul din Finlanda, cu 0-2 și își periclitează șansele de a merge anul viitor la Campionatul European.

Finlanda a deschis scorul în minutul 22, prin Tony Miettinen, fundaș central, care a înscris după o lovitură de cap imparabilă, după un corner.

Scorul final a fost stabilit în minutul 71, când Liimatta l-a învins pe Sava, după o acțiune frumoaspă. Finlanda a urcat pe primul loc în grupa E , la egalitate cu România, 16 puncte.

Tot miercuri seara, Elveția o întâlnește pe Muntenegru în deplasare, iar în cazul unui succes va depăși atât Finlanda, cât și România în clasament.

Câștigătoarele celor 9 grupe preliminare, cât și cele mai bune 3 echipe aflate pe poziția secundă se vor califica direct la turneul final din Slovacia. Acestora și țării gazdă li se vor adăuga alte trei formații desemnate în urma meciurilor de baraj, în care vor evolua celelalte formații care se clasează la final pe locul 2 în grupă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?