Echinocțiu de toamnă: ziua scade, iar noaptea devine tot mai lungă. Ce trebuie să faci pe 23 septembrie

Echinocțiu de toamnă: ziua scade, iar noaptea devine tot mai lungă. Ce trebuie să faci pe 23 septembrie

Echinocțiul de toamnă al anului 2023 marchează debutul toamnei din punct de vedere astronomic, moment din care ziua scade treptat, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă, până la solstițiul de iarnă, marcat pe 22 decembrie.

Echinocțiul de toamnă, marcat în 2023 pe 23 septembrie FOTO Shutterstock

Echinocțiul de toamnă, marcat în 2023 pe 23 septembrie FOTO Shutterstock

Echinocțiul de toamnă are loc în acest an pe data de 23 septembrie, la ora 09.50. Conform astro-urseanu.ro, ca în fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie atenția ne este îndreptată spre momentul în care pășim în toamna astronomică. Acesta este momentul echinocțiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.

Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică.

În emisfera sudică a Pământului începe primăvara

Aflându-se deci, la această dată, în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord începând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primăvară.

În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primăverii.

Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă.

Conform tradiției populare, în ziua echinocțiului, în acest an pe 23 septembrie, gospodarii trebuie să bată nucile și să scuture merii și gutuii.

De asemenea, este bine ca în ziua echinocțiului gospodarii să pregătească primul must din strugurii proaspăt culeși. Cei care au copii nu au voie să-i certe , pentru că aceștia nu vor avea noroc în viață.

Când are loc echinocțiul de toamnă în următorii ani

De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie.

2024 - 22 septembrie, ora 15:44

2025 - 22 septembrie, ora 21:19

2026 - 23 septembri

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!