Ea este eleva din Sibiu care a primit oferte de la cinci universități din Anglia aflate în top 10 la nivel mondial

Ea este eleva din Sibiu care a primit oferte de la cinci universități din Anglia aflate în top 10 la nivel mondial

Beatrice Cristea, olimpică și elevă în clasa a XII-a la Colegiul Lazăr, a aplicat la cele mai bune universități din Anglia, Franța și SUA. Până acum a fost admisă în Franța și a primit oferte de la cinci universități din Anglia aflate în top 10 la nivel mondial, relatează Turnul Sfatului.

Fata are un potențial extraordinar, fiind în acest moment, unul dintre cei mai buni elevi ai colegiului din toate timpurile, potrivit directorului Gabriel Negrea.

În anul 2022 Beatrice era singura elevă din Sibiu care participa la patru olimpiade și la trei dintre ele s-a calificat la etapa națională. Un an mai târziu se califica pentru etapele naționale la toate cele patru olimpiade la care a participat. La două dintre ele a avut și rezultate. A obținut bronzul la Olimpiada Națională de Fizică, iar cea de Științele Pământului și s-a calificat în lotul național, în India.

„Am fost admisă la Institutul Politehnic din Paris la Facultatea de Științe cu dublă specializare: matematică fizică, iar din Anglia am primit cinci oferte de la Universități din Russell Group, University College London, aflată în top 10 mondial, fiind preferata mea dintre cele cinci. Aici am fost admisă la Inginerie robotică și Inteligență Artificială”, spune Beatrice pentru Turnul Sfatului. Fata spune că rezultatele de la universitățile din SUA vor fi transmise abia peste două luni.

Beatrice crede că decizia finală va fi luată la vară, însă în acest moment crede că i se potrivește cel mai bine Institutul Politehnic din Paris.

Profesorul Gariel Negrea, directorului Colegiului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, acolo unde predă și soția președintelui Klaus Iohannis, Carmen, spune că Beatrice este unul dintre cei mai buni elevi pe care colegiul i-a avut vreodată.

„Suntem extrem de mândri de ea pentru că este un copil extraordinar. Atâta pasiune și atâta curiozitate în spatele acestei pasiuni, rar mi-a fost dat să văd. Altfel nu se poate explica cum s-a angajat în atâtea tipuri de competiții și la atâtea discipline. Pe toată perioada liceului a avut rezultate excepționale. Este unul dintre cei mai buni copii pe care eu i-am văzut în școala noastră vreodată”, spune prof Gabriel Negrea, directorul Colegiului Gheorghe Lazăr.


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 O imagine cât o mie de cuvinte...

3 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

4 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

5 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă