Ea este cea mai vârstnică infractoare căutată de Poliția Română

Ea este cea mai vârstnică infractoare căutată de Poliția Română

Elena Mladin, fostă Toma, ajunsă la venerabila vârstă de 83 de ani, este cel mai vârstnic urmărit general din România. Femeia are de executat o pedeapsă cu închisoarea de doi ani, condamnare primită în decembrie 2019 pentru trafic de droguri în formă continuată, dar nu a ajuns încă la închisoare, scrie Ziare.com .

Ultimul domiciliu cunoscut de autoritățile române, potrivit portalului instanțelor de judecată, este în Bundana (probabil Bundarra) RD Campbelltown, un oraș din Australia.

Bunicuța Elena a fost trimisă în judecată în octombrie 2016 într-un dosar în care era acuzată de trafic de droguri. Cauza s-a judecat pe fond, la Tribunalul Mehedinți, timp de doi ani, instanța dând o condamnare fără acord de recunoaștere, de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie. Instanța a dispus inclusiv confiscarea drogurilor, o cantitate destul de mare care rare ori se regăsește în dosarele instrumentate de procurorii antimafia.

”Dispune confiscarea specială şi distrugerea cantităţii de 1.665,83 kg de cannabis, rămasă în urma efectuării analizelor de laborator şi după oprirea contraprobelor, droguri de risc ce au fost depuse la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R, (…)”, potrivit portalului instanțelor de judecată.


Elena avea la data condamnării 81 de ani și era atunci probabil cel mai vârstnic traficant de droguri din România. A făcut apel la prima sentință și a obținut la Curtea de Apel din Craiova înjumătățirea pedepsei. Decizia a rămas definitivă în data de 17.12.2019, zi în care femeia ar fi trebuit să ajungă la penitenciar.

Nu a mai fost de găsit, motiv pentru care Poliția Română a înregistrat-o în lista urmăriților generali, Elena Mladin având emis pe numele ei mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bunicuța traficantă are acum 83 de ani și, cel mai probabil nu se mai află în țară. Pe portalul instanțelor de judecată a fost citată oficial cu domiciliul din Australia începând cu anul 2018.

Potrivit unor surse, femeia a ajuns în această situație după ce a fost prinsă aducând droguri la închisoarea unde era încarcerată o rudă de-a sa, un nepot. Drogurile erau ascunse în mâncare. La percheziții, polițiștii au găsit un sac plin cu cannabis.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!