„E un lucru minunat pentru România” / Cum a ajuns pe Netflix femeia care a inventat ciorba rădăuțeană
Puțini români știu că rețeta celebrei ciorbe rădăuțene a fost inventată de Cornelia Dumitrescu, originară din Botoșani, pe vremea când lucra la un restaurant din județul Suceava, scrie ziare.com .
Botoșăneanca apare în serialul documentar „Flavours of Romania”, care poate fi urmărit pe Netflix. Producătorul și regizorul Charlie Ottley a spus că este un privilegiu că se află aproape de cea care a inventat această ciorbă apreciată peste tot în lume.
Pe pagina de socializare a emisiunii a apărut o secvență din documentar în care este prezentată renumita ciorbă rădăuțeană.
Cornelia Dumitrescu, astăzi în vârstă de 77 de ani, s-a născut în Mihăileni, județul Botoșani.
Ciorba rădăuțeană, în Top 100 cele mai bune supe din lume
Ciorba rădăuțeană a ajuns pe locul 12 în “Top 100 cele mai bune supe din lume”. 6 supe românești s-au făcut remarcate în lumea gastronomică, potrivit clasamentului realizat de Taste Atlas în aprilie 2023.
Clasamentul este dominat de Tonkotsu ramen din Japonia, urmat de Zurek din Polonia și Mercimek çorbası din Turcia. Preparatul care ne face cinste peste hotare, ieșit pe locul 12, este ciorba rădăuțeană.
Cu un punctaj de 4,6 din 5, ciorba rădăuțeană a plasat România pe locul 12, dar nu este singurul preparat din top. Astfel, alte ciorbe românești din topul gastronomic al lumii sunt: ciorba de văcuță – locul 86, ciorba de burtă – locul 75, ciorba de fasole – locul 73, supa de pui cu tăiței – locul 56, scrie Monitorul de Botoșani.
Cornelia Dumitrescu a făcut acasă ciorba prima dată la o aniversare în familie
Când a fost consemnată, pe 14 februarie 1982, nimeni nu se aștepta la succesul pe care îl are acest fel de mâncare.
Cornelia Dumitrescu a făcut acasă ciorba prima dată, la o aniversare în familie, folosind carne de curcan, de la păsările pe care le creștea în gospodărie. A fost apreciată de familie, și a servit-o, apoi, și în restaurantul în care lucra ca bucătar-șef.
“Locuind la curte creșteam păsări și având carne la dispoziție am făcut tot felul de preparate, inclusiv cârnați de curcan. Ciorba de burtă nu-i plăcea nici unuia dintre noi, iar într-o zi soțul, Serafim, m-a întrebat dacă aș putea face din pieptul de curcan o ciorbă ceva mai deosebită... La final de săptămână am făcut ciorba rădăuțeană, am chemat și copiii și le-a plăcut tuturor. El mi-a spus să introduc acest fel de mâncare la restaurant, că o să le placă oamenilor. Și așa am pornit cu ciorba rădăuțeană…”, a povestit Cornelia Dumitrescu pentru monitorulsv.ro.
După ce adaptat rețeta și a schimbat materia primă, înlocuind-o cu carne de pui, mai ieftină, a ieșit o delicatesă, devenind cea mai căutată ciorbă din meniurile restaurantelor românești.
“Așa a pornit, de la un client la altul, s-a dus vorba despre ciorba mea și a ajuns să fie servită în toată lumea. Unde sunt români este și ciorba rădăuțeană”, spune Corneli, împliniți de curând, la final de ianuarie.
Ciorba rădăuțeană, pe placul regilor, reginelor și al lui Ceaușescu
Renumele bucatelor preparate de bucătăresele Restaurantului Nordic, din Rădăuți, le-a adus și oaspeți de seamă.
Au fost chemate să gătească și să servească masa pe la mănăstiri (Putna, Sucevița etc.), unor delegații oficiale precum cea din mai 1975, când a avut loc vizita în România a reginei Juliana și a prințului Bernhard – familia regală olandeză, care a vizitat atât Bucovina, cât și Delta Dunării.
Ciorba rădăuțeană i-a fost servită prim-ministrului din Israel, iar lui Ceaușescu i-a plăcut atât de mult că a cerut două porții.
Denumirea de "ciorbă rădăuțeană" a contribuit la faima localității Rădăuți, din nordul Bucovinei.