E oficial. Asistenţii sociali cu drept de liberă practică pot beneficia de vechime în muncă

E oficial. Asistenţii sociali cu drept de liberă practică pot beneficia de vechime în muncă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede că titularul cu drept de liberă practică al cabinetului individual de asistenţă socială poate beneficia de vechime în muncă.

pensie punct de pensie carte de munca carnete de munca calcule pensii lista

Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea art. 9 din Legea 466/2004 cu un nou alineat, urmărindu-se ca perioada în care titularul cu drept de liberă practică al cabinetului individual de asistenţă socială a furnizat servicii specifice să fie asimilată vechimii în muncă, fără a fi luată în considerare perioada în care acesta a avut suspendat avizul de exercitare a profesiei.

Perioada în care titularii cu drept de liberă practică, organizaţi conform dispoziţiilor din lege, au furnizat servicii de asistenţă socială potrivit actului normativ constituie vechime în muncă şi în specialitate, cu excepţia perioadei în care aceştia au avut suspendat avizul de exercitare a profesiei, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: serviciile de asistenţă socială furnizate au produs, în anul supus asimilării vechimii în muncă, venituri nete a căror valoare este cel puţin egală cu de 12 ori cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată stabilit, potrivit legii, pentru anul respectiv; a achitat contribuţiile datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, aferente perioadei prevăzute în lege.

Dovada îndeplinirii condiţiilor de natură financiară se face cu următoarele documente: declaraţiile privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, conform dispoziţiilor Ordinului 165/7/1272/456 din 2023 al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice, al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate"; declaraţiile nominale ori individuale de asigurare în sistemul public de pensii, prevăzute în Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!