E oficial! Gata, i-au izolat! 20.000 de soldați ruși sunt înconjurați la Herson! Ar putea fi cel mai mare măcel de după cel de-al Doilea Război Mondial!
Ucraina a spus duminică că trupele rusești care traversează râul Nipru în orașul Herson, ocupat de Moscova, în sudul țării, sunt în pericol de a rămâne blocate după ce toate podurile existente au fost scoase din funcțiune, transmite AFP.
„Singurele mijloace de traversare a râului pentru ocupanți sunt pontoanele de lângă podul Antonivski, dar acestea nu vor putea să le satisfacă pe deplin nevoile", a declarat deputatul regional Serghei Khlan pentru televiziunea ucraineană.
El a spus că „Rusia își mută centrele de comandă de pe malul drept al râului pe cel stâng, știind că în cazul unei escaladări nu vor putea fi evacuate la timp".
Pe malul drept al Niprului sunt 20.000 de soldați ruși
El a estimat că pe malul drept al râului se află 20.000 de soldați ruși și a spus că aceștia ar putea încă „traversa podurile avariate pe jos".
La începutul invaziei Ucrainei, trupele rusești au cucerit Hersonul de pe râul Nipru, singura capitală regională pe care au reușit să o captureze până acum.
Ei au avansat câteva zeci de kilometri spre vest, dar cele trei poduri (două rutiere și unul feroviar) care traversează râul în zona pe care o controlează au fost bombardate în mod repetat în ultimele săptămâni.
Cel mai important este podul Antonivski de la periferia orașului Herson, care a fost lovit de mai multe ori de rachete de la sfârșitul lunii iulie, inclusiv în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Un alt pod este cel de la Nova Kakhovka, la 50 de kilometri spre nord-est, care a fost ținta unor lovituri în această săptămână.
„Ieri (vineri), forțele noastre armate au lovit, în sfârșit, și în mod eficient podul de lângă Nova Kakhovka.
Rușii nu mai pot transfera echipamente, muniții și chiar alimente pentru trupele lor", a declarat sâmbătă seara Serghei Khlan.
Ministerul britanic al Apărării a confirmat sâmbătă, în informarea sa zilnică, că „cele două poduri rutiere principale care dau acces la buzunarul de teritoriu ocupat de Rusia pe malul vestic al Niprului sunt probabil scoase din funcțiune".