Dușa: Vom avea prezența NATO în România, prin cele două comandamente care vor fi înființate
Trimisul special al AGERPRES, Mihaela Tudorache, transmite - Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a anunțat, joi, că NATO va fi prezentă în țara noastră, prin cele două comandamente care s-au aprobat și care urmează a fi înființate în perioada următoare.
''Măsurile care s-au aprobat pentru România sunt foarte importante (...) vizavi de reasigurarea pe flancul estic al NATO și UE și mai ales pe flancul sud-estic. A fost o muncă foarte intensă în această perioadă, de la Summit-ul din Țara Galilor (...) Este al doilea moment important după primirea noastră în NATO în 2004. (...) Aceste măsuri privesc în special România și Bulgaria și sunt măsuri deosebite. De fapt vom avea prezență NATO în România prin cele două comandamente care s-au aprobat a fi înființate în perioada care urmează. Rămâne ca MApN în zilele următoare (...) și reprezentanții noștri de la Cartierul General NATO să implementăm măsurile de realizare a acestor capabilități militare'', a declarat Dușa, după Reuniunea miniștrilor Apărării din statele membre NATO.
El a susținut că reuniunea s-a desfășurat într-un context special, generat de împlinirea unui an de zile de la debutul crizei din Ucraina și a constituit o ocazie importantă de evaluare a progresului și de stabilire a priorităților în procesul de adaptare strategică a NATO, în perspectiva Summit-ului din 2016. Totodată, el a subliniat importanța implementării deciziilor Summit-lui NATO din Marea Britanie, în special a Planului de acțiune pentru creșterea capacității operaționale a Alianței.
''În acest context general complex, au fost adoptate o serie de decizii foarte importante pentru menținerea ritmului intens de punere în practică a ceea ce a fost agreat în Țara Galilor, unele dintre acestea cu o semnificație aparte pentru interesele de securitate ale României. (...) Obiectivul major al reuniunii a fost adoptarea de decizii concrete pentru avansarea procesului de implementare a planului de reasigurare. Pe baza deciziilor adoptate intrăm în linie dreaptă către viitorul Summit din 2016, din Polonia'', a adăugat Dușa.
El a reamintit de întâlnirile și convorbiri bilaterale avute cu omologii din Bulgaria, Canada, Germania, precum și Marea Britanie și Georgia — organizate înainte și în marja reuniunii ministeriale, care au avut ca scop intensificării cooperării bilaterale în domeniul apărării între România și fiecare dintre aceste state.
''Am prezentat și a fost acceptată oferta noastră privind înființarea pe teritoriul României a unui comandament multinațional de nivel divizie care va putea oferi Alianței o flexibilitate sporită și opțiuni suplimentare de comandă-control în zona sudică a flancului estic. (...) Structurile NATO create pe teritoriul României sunt un exemplu concret al capacității Armatei Române de a se adapta noilor provocări de securitate în regiune, plecând de la capabilitățile dezvoltate în cei 10 ani în calitate de stat membru NATO și de la nivelul ridicat de interoperabilitate cu armatele moderne din NATO, pe care forțele noastre l-au realizat că urmare a participării la operațiile și misiunile desfășurate de Alianță, în primul rând în Afganistan'', a mai spus Mircea Dușa.
În context, el a spus că în cadrul întâlnirii au fost abordate și teme ce vizează aspecte de interes de pe agenda Alianței, politica nucleară a NATO iar în cadrul sesiunii Comisiei NATO-Georgia a fost analizată situația de securitate și progresele înregistrate de Georgia în domeniul reformei sectorului de securitate și apărare și al cooperării cu Alianța.
''Reuniunea a avut o agendă deosebit de încărcată, cu mize majore pentru România și pentru procesul general de adaptare a Alianței la noul context strategic. Deciziile care au fost adoptate, în linie cu interesele noastre strategice, constituie o bază importantă pentru continuarea implementării în ritm alert a acțiunilor stabilite la Summit-ul din Țara Galilor și pentru pregătirea agendei viitorului Summit al Alianței, care va avea loc la mijlocul anului 2016, la Varșovia'', a mai spus Dușa.
Miniștrii apărării statelor membre NATO au convenit continuarea măsurilor de asigurare pe parcursul anului 2015, transformarea și creșterea nivelului de reacție a Forței de Răspuns NATO (NRF), crearea și operaționalizarea Forței Întrunite cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat (Very High Readiness Joint Task Force—VJTF), ca element central al NRF și constituirea imediată, pe teritoriile aliaților din est — România, Polonia, Bulgaria și cele trei state baltice — a Unităților pentru Integrarea Forțelor NATO (NFIU).
În cadrul sesiunii de lucru a Consiliului Nord-Atlantic s-au adoptat decizii concrete privind implementarea obiectivelor stabilite cu ocazia summit-ului NATO din Țara Galilor, în special Planul de acțiune pentru creșterea capacității operaționale a Alianței (RAP). AGERPRES