Durerile de spate pot fi provocate de mersul la culcare cu stomacul plin, susține un guru. Ce spun experții

Durerile de spate pot fi provocate de mersul la culcare cu stomacul plin, susține un guru. Ce spun experții

Durerile de spate pot avea multiple cauze: tensiuni musculare, postură greșită, leziuni, probleme ale coloanei vertebrale, artrită, afecțiuni renale și gastrointestinale, vârstă, greutate etc. Totuși, un renumit yoghin, cunoscut drept Sadhguru, sugerează o cauză alternativă pentru această suferință.

Durerile de spate au multiple cauze Foto Arhiva Adevărul

Durerile de spate au multiple cauze Foto Arhiva Adevărul

Sadhguru Jaggi Vasudev este un renumit guru și lider spiritual indian, fondator al organizației non-profit Isha, dedicată promovării educației spirituale și a bunăstării globale. Este recunoscut internațional pentru abordările sale inovatoare și accesibile în domeniul spiritualității și al dezvoltării personale.

Extrem de activ pe rețelele sociale, unde împărtășește mesaje și învățături, și având un număr mare de adepți, „guru-vedetă” atrage atenția asupra unui obicei care ar putea cauza durerile de spate: mersul la culcare imediat după masă. Experții, însă, îl contrazic.

Cum își justifică Sadghuru afirmația

Sadhguru a scris recent pe rețelele de socializare: „Unul dintre motivele pentru care te poți trezi cu dureri de spate este că adormi imediat după ce ai mâncat. Când te întinzi, presiunea mâncării apasă pe coloană și nu permite organelor să funcționeze corect”.

Adept declarat al practicii tradiționale de a mânca înainte de apus, într-un videoclip pe Instagram (VEZI VIDEO), el a explicat: „Există și alte cauze pentru durerea de spate, dar este recomandat să mănânci cu cel puțin trei până la patru ore înainte de a merge la culcare. Astfel, vei evita durerile de spate ”.

Ce spun specialiștii

Un expert în domeniu din India, dr. Priti Jain , gastroenterolog la Apollo Spectra din Delhi, îl contrazice: „Nu există suficiente dovezi științifice care să coreleze direct durerile de spate cu obiceiul de a merge la culcare cu stomacul plin”.

Acesta mai recomandă : „Dacă durerile de spate persistă mai mult de o săptămână sau două, este important să consulți un specialist. Acesta va putea identifica cauza și stabili un plan de tratament adecvat”.

Care pot fi consecințele somnului imediat după masă

Cu toate acestea, gastroenterologul recunoaște că obiceiul de a adormi imediat după cină poate fi dăunător pentru sănătate, provocând o serie de tulburări digestive și nu numai: „A dormi imediat după masă poate duce la refluxul alimentelor în esofag, provocând arsuri la stomac, indigestie, constipație și boala de reflux gastroesofagian (GERD). De asemenea, poate contribui la creșteri bruște în greutate și poate afecta calitatea somnului , provocând tulburări precum insomnie, apnee în somn și somnambulism”.

Pentru a preveni problemele de acest gen, dr. Priti Jain recomandă ca ultima masă să fie servită cu cel puțin două până la trei ore înainte de culcare: „Adoptarea unor obiceiuri sănătoase, cum ar fi o plimbare lungă după masă, poate îmbunătăți digestia, reduce riscurile de balonare și gaze și, în general, este benefică pentru sănătate”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...