Dur articol! Sică, Julien, Manole și Securitatea
Venerabilul nu numai la propriu Mugur Isărescu a fost executat cu sânge rece pentru colaborarea cu fosta Securitate. La 71 de ani poate merge la pensie scos din scenă cu un dosar ascuns timp de 30 de ani perioadă în care Maurul Manole și-a făcut datoria. Acum Stăpânii Dosarelor l-au aruncat la coș așa cum au făcut și în alte cazuri, cazul lui Traian Băsescu fiind mult mai celebru. Evident și pentru că Banca Națională e o țintă cheie pentru mulți, dar nu acesta este subiectul acum.
Să ne înțelegem: nu îl apărăm,din contră, dar modalitatea execuției indică cum Sistemul te poate ridica și mai apoi ”ucide” la figurat în doi timpi și trei mișcări. Concluzia la 30 de ani de la căderea oficială a comunismului: Securitatea te urcă, Securitatea te coboară. Dar ”coborârea” se face atunci când individul nu mai e util.
Trebuie doar să te uiți un pic în jur și să dai un ”goagăl”, cum ar zice clasicul în viață Vanghelie. Premierul ”de dreapta” e fiul unui fost șef al Securității. Fratele premierului a fost comisar european și este în prezent consilier prezidențial. Alt lider de ”dreapta”, Julien Dacian, a fost soldatul Securității la ușa Doinei Cornea. Cam toți mogulii de presă au legături cu fosta sau cu noua Securitate. În topul 300 milionari cea mai mare sunt odrasle de ofițeri ai fostei sau colaboratori ai noii Securități. O enumerare a tuturor ne-ar consuma timpul până la finalul anului!
Nu vă miră că sunt ”deconspirați” doar informatorii și colaboratorii fostei Securități?
Rar câte un fost ofițer este aruncat din Olimpul Sistemului, în general plevușcă sau decedați. În rest domni și doamne care din oportunism, dorință de mărire sau pur și simplu strânși cu ușa au turnat.
Nu le place de tine te caută la ”cuția cu maimuțe”: ai colaborat bine, ai ceva la dosar: ești livrat la execuția în media cu epoleți. Nu ai nimic, nici o problemă, ți se înscenează ceva. Dacă nu știi că ai făcut, vei afla de la Stăpânire că ai făcut!
Stați liniștiți la locurile voastre, nimic nu e întâmplător, Sistemul veghează pentru tine. Dormiți liniștiți!, scrie Andrei Bădin pe Flux24.ro .