După ce citiți acest text să nu uitați că Institutul Cantacuzino a fost îngropat de Ponta
Generatia politica actuala a comis doua pacate ingrozitoare fata de natiunea romana: a inchis Institutul "Cantacuzino" si a renuntat programatic la Re-unirea Basarabiei cu tara. Fiecare dintre aceste doua pacate sunt suficiente pentru a le asigura condamnarea lor de catre istorie. Fiecare dintre ele sunt de neiertat si niciunul dintre aceste doua pacate nu trebuie uitat de catre noi, de catre copii sau nepotii nostri, scrie profesorul Petrișor Peiu pe Ziare.com .
Acum 100 de ani, Romania a trait cea mai ingrozitoare epidemie din istoria sa. Epidemia de tifos exantematic (transmis de paduchele de corp, care suge sange si care traieste si se inmulteste in imbracaminte, al carui agent este Rickettsia prowazekii) a ucis in Regatul Romaniei nu mai putin de 300.000 de oameni, alaturi de alte zeci de mii din Basarabia (in perioada 1918-1920), din Bucovina (1919) si Transilvania (1919). Printre cei rapusi de tifos exantematic in perioada de evolutie principala a epidemiei, se numara aproape 350 de medici (o cincime din corpul medical) si 1.000 de sanitari romani, precum si 4 medici francezi, plus un numar mare de infirmiere din Misiunea Militara Franceza. Intre 1914 si 1922, cam in aceeasi vreme in care Europa de Vest a pierdut zeci de milioane de oameni in timpul "gripei spaniole", in Estul continentului, tifosul a provocat un adevarat dezastru in drumul pe care l-a parcurs din centrul micului stat sarb pana in extremitatile imperiului rus (si mai apoi sovietic), ucigand milioane de locuitori.
Intensitatea maxima a epidemiei s-a atins in primul trimestru al anului 1917, iar varful imbolnavirilor a fost in martie al aceluiasi an, atunci cand rata mortalitatii a atins incredibilul nivel de 30%. Pe ansamblul anilor 1917-1922, rata mortalitatii avea sa fie in jur de 20%. Situatia in tara era mai dramatica ca niciodata. La 6 decembrie 1916, Bucurestiul fusese ocupat de trupele germane, guvernul si curtea regala romana s-au retras la Iasi, peste 150.000 de soldati romani fusesera capturati. Moldova dintre Carpati si Prut ramasese singura bucata de teritoriu national neocupata de trupele straine, pentru ca si Dobrogea cazuse sub atacurile bulgaro-germane. Astfel, in acea bucata, "pe un teritoriu care reprezenta cu ceva mai mult de un sfert din teritoriul de atunci al statului roman, se gaseau la inceputul anului 1917 pe langa populatia proprie, 1,5 milioane de refugiati, militari, tineri recruti din contingentele 1917-1920 si mai mult de 20.000 de raniti si de bolnavi. Alaturi de acestia se aflau si trupele rusesti amice, cu o stare sanitara prezentand carente semnificative", se arata in lucrarea "Serviciul Sanitar al Armatei Romane...", Vasile-Leontin, 2012, pg. 89.
Pentru ca lucrurile sa fie si mai complicate, perioada de descrestere a epidemiei de tifos a coincis cu inceperea unor ultime operatiuni, in mai 1917, de catre armata romana, care a atacat alaturi de aliatii rusi pentru a sprijini ofensiva Kerenski. Dupa ce au reusit sa rupa frontul austro-ungar la Marasti, avansarea trupelor ruso-romane a trebuit sa fie oprita din cauza esecului dezastruos al ofensivei Kerenski. Fortele lui Makensen au contraatacat, dar au fost invinse la Marasesti, linia frontului stabilizandu-se. Romania era atunci izolata perfect, cu un aliat, Imperiul Rus, aflat in descompunere, incapabil sa mai lupte, cu teritoriul redus cam la o treime si cu epidemia de tifos exantematic inca manifesta. Muntenia ocupata era stoarsa de resurse, nemtii extragand de langa Ploiesti peste 1 milion de tone de titei si rechizitionand peste 2 milioane de tone de cereale.
In teritoriul ocupat de germani, unde locuiau peste 70% dintre cetatenii romani de atunci, ocupantii au declansat un adevarat genocid: au desfiintat si mutat pe teritoriul lor toate spitalele rurale, iar depozitul central de medicamente ale statului roman a fost confiscat si trimis in Germania de catre Administratia Militara Germana din Romania. La Spitalul Coltea erau aproximativ 1.000 de paturi pentru contagiosi si cam asta era ceea ce permitea Germania romanilor atunci. Si doar 156 de doctori, majoritatea straini prizonieri de razboi. Nici macar pacea de la Buftea-Bucuresti din 7 mai 1918 nu a imbunatatit situatia in Muntenia, ci, dimpotriva, a inrautatit-o din cauza impiedicarii de catre ocupanti a medicilor demobilizati sa revina in vechile circumscriptii, precum si lipsei finantarii spitalelor mobile.
De asemenea, dupa revolutia condusa de Lenin, in Basarabia s-au intors acasa sute de mii de soldati demobilizati, care aduceau cu ei tifosul din armata imperiala rusa, declansand si aici o epidemie cu zeci de mii de cazuri in 1918 si 1919. Practic, Romania a avut de dus in trei ani trei batalii separate cu cea mai mare epidemie din istoria sa: in 1917 in Moldova dintre Carpati si Prut, in 1918 in Muntenia si in 1918-1919 in Basarabia.
Epidemia a fost, desigur, favorizata de lipsa de finantare, rigoare si determinare din partea administratiei. Iar politizarea ei a fost inevitabila. PNL, care guverna tara in perioada declansarii epidemiei, se apara invocand lipsa de cunoastere a bolii de catre medicii nostri, precum si faptul ca epidemia ne-a luat prin "surprindere". In schimb, opozantii lui Ionel Bratianu aminteau ca mai multe comisii trimise de statul roman investigasera manifestarea tifosului la sarbi si propusesera solutii inca din perioada 1913-1915. Remarcabila este cea de-a doua comisie, constituita de catre medicii Ioan Cantacuzino, Mihai Ciuca si capitanul Constantin Suhateanu, care a inspectat in primavara anului 1915 sudul si estul statului sarb, grav afectate de tifos. Acesti medici, ca urmare a constatarii rezultatelor obtinute de sarbi pe teren, au inaintat conducerii superioare a Ministerului de Razboi la 8 mai 1915 un referat consistent, in care au sistematizat sub forma a sapte propuneri, ceea ce ei considerau necesar a fi facut pentru adoptarea unor metode de profilaxie rationala a bolii. Intr-o carte intitulata sugestiv "Raspunderile", maresalul Alexandru Averescu acuza faptul ca Inaltul Comandament al armatei a neglijat total, inainte de reorganizarea Armatei, recomandarile comisiei Cantacuzino.
Cum credeti ca a scapat Romania de cumplita boala? Simplu, facand ceea ce era normal sa faca. In primul rand a infiintat o structura cu puteri aproape dictatoriale, condusa de un incontestabil profesionist. Structura se numea Directoratul Sanatatii Publice (DSP) si a fost destinata sa asigure coordonarea si legatura dintre serviciile sanitare civile si militare, fiind infiintata la 1 februarie 1917. In subordinea sa au intrat spitalele de contagiosi, echipele lor mobile, precum si toate spitalele din zona interioara, iar la conducerea sa a fost numit doctorul Cantacuzino, secondat de medicul inspector sef al Marelui Cartier General, Nicolae Vicol. Ion Cantacuzino s-a dovedit a fi alegerea potrivita, deoarece acesta a reusit sa mobilizeze resursele necesare si sa foloseasca oamenii potriviti la locurile potrivite. Ion Cantacuzino a reusit sa organizeze un sistem functional de depistare si izolare a bolnavilor, de deparazitare a trupelor si a populatiei si care sa impuna o aplicare cat mai stricta a unui complex de masuri profilactice si de combatere a bolilor transmisibile. Atunci s-au ridicat spitale mobile, precum si centre de izolare a unor grupuri mari de posibil infectati. Si tot atunci s-a dezvoltat o metodologie sistematica de depistare a celor posibil infectati. O situatie cu totul deosebita s-a inregistrat in Basarabia, acolo unde reticenta populatiei impotriva oricaror masuri restrictive a fost foarte mare si a provocat contagiuni masive din necunoastere si din nerespectarea hotararilor conducerii provinciei. Solutiile aici nu s-au gasit cu usurinta, imbinand mana forte cu deplasarea centrelor mobile de triere a bolnavilor cat mai aproape de acestia.
Pentru a intelege cine a fost menit sa conduca eforturile statului roman de combatere a epidemiei de tifos, sa spunem ca "metoda Cantacuzino" de vaccinare antiholerica pusa la punct de cel al carui nume il poarta, se intrebuinteaza pana astazi in tarile in care mai exista holera. Si tot datorita lui Cantacuzino, Romania a fost a doua tara, dupa Franta, care a introdus, in 1926, vaccinul BCG, pentru vaccinarea nou-nascutilor impotriva tuberculozei. Marea realizare a academicianului Ion Cantacuzino s-a faptuit in 1921, atunci cand a infiintat "Institutul de Seruri si Vaccinuri", care i-a purtat de la inceput numele. Este exact institutia de care si-au batut joc toate guvernele Romaniei din ultimii 15 ani.
Institutul Cantacuzino, intemeiat acum 99 de ani exact pentru a putea face fata epidemiilor, a fost ucis printr-o modalitate extrem de simpla, prin sufocarea cu propriul succes. Totul s-a petrecut in contextul aparitiei, in anul 2009, a celei mai virulente pandemii inregistrate din 1918 pana atunci, un virus, contagios, care se raspandea cu usurinta de la o persoana la alta si de la o tara la alta. A/H1N1, "gripa porcina". Zilnic, la nivel global, erau raportate mii de persoane nou imbolnavite si zeci de decese. Chiar in decembrie 2009, la institutul "Cantacuzino" s-a reusit producerea unui vaccin eficient, dar mai ales ieftin (1,5 Euro/doza), mult mai ieftin decat cele produse de marile grupuri din industria farmaceutica mondiala (5-9 Euro/doza). (Sursa: interviul profesorului Rafila - AICI ).
Problema este ca acel vaccin s-a nascut din presiune politica, renuntand la celelalte linii de productie si consumand toate resursele proprii ale institutului, statul roman nefinantand in niciun fel conceperea si fabricarea vaccinului respectiv. Ba mai mult, statul roman insusi si-a executat propriul institut: in anul 2010, toate licentele Institutului Cantacuzino au fost depuse la Agentia Nationala a Medicamentului (ANM), institutul declinandu-si posibilitatea de a mai continua productia de vaccinuri, in conditiile in care Agentia i-a cerut sa respecte integral regulile GMP (good manufacturing practices - regulile de buna practica in fabricarea medicamentelor de uz uman). Sa mai spunem o data, poate nu a fost clar: statul roman (prin Ministerul Sanatatii) nu aloca niciun ban pentru investitii in conformarea cu GMP a Institutului "Cantacuzino", iar apoi ii cere acestuia (prin Agentia Medicamentului) sa isi depuna licentele, deoarece nu produce conform acestor reguli! Asa s-a reusit ca piata romaneasca sa fie pusa total la picioarele marilor giganti farmaceutici multinationali. Ba mai mult, aceleasi institutii au gasit si o proteina in cantitate insuficienta in acel vaccin, astfel incat l-au retras de pe piata si au ingropat definitiv Institutul. Si tot nu a fost de ajuns: guvernul PSD l-a dat in grija Ministerului Apararii pentru a ascunde astfel finantarea reluarii activitatii in cele 2 procente din PIB alocate cheltuielilor militare. S-a intamplat ceva de cand Instititul intemeiat in 1921 de catre Ion Cantacuzino a devenit unitate militara? Imi vine sa si rad: abia s-a scris un proiect cu care sa se incerce obtinerea unei finantari din viitoarele fonduri europene. Adica, sa va traduc: vom mai produce vaccinuri abia peste 7 ani, daca totul decurge conform planului. Peste 7 ani, sa fie clar!
Trista tara, totusi, aceea care reuseste, in numai 2-3 ani, sa distruga o institutie care a functionat impecabil timp de 90 de ani. Trista, dar nu pierduta definitiv.
Modul in care Ion Cantacuzino a invins epidemia de tifos si a creat un institut de referinta in Estul Europei este cu atat mai exemplar, cu cat el s-a petrecut simultan cu un alt mare eveniment: Unirea tuturor provinciilor romanesti in Romania Mare, inceputa in 1918 si desavarsita in 1920.
Caci, da, trebuie sa spunem, tara asta a avut si momentele ei de glorie. Si nu putine. Unul dintre ele s-a petrecut la 27 martie 1918, atunci cand Sfatul Tarii de la Chisinau a votat Unirea Basarabiei cu Romania.
Astazi constatam resemnati ca am reusit sa ne batem joc atat de mostenirea marelui doctor Cantacuzino, cat si de mostenirea Unirii cu Basarabia din 27 martie 1918. La fel cum am procedat cu Institutul "Cantacuzino", la fel am procedat si cu imperativul Re-unificarii. Situatia mostenita in 1991 ne dadea dreptul la o politica nationala, de aducere a Basarabiei inapoi la trupul tarii. Dar asa cum am renuntat la productia nationala de vaccinuri, asa am renuntat si la idealul Re-unirii celor doua state romanesti.
Asa cum am inlocuit productia de vaccinuri cu importul de vaccinuri, asa am inlocuit obiectivul Re-unirii cu Basarabia cu obiectivul sustinerii "parcursului european al Republicii Moldova"? Care parcurs european? Poate est-european e mai corect spus. Pana la urma, guvernantii de la Chisinau nu dau nici doi bani nici pe "parcursul european", nici pe neutraliate, nici pe integrarea in Uniunea euroasiatica. Singurul lor obiectiv este departarea de Romania. Pentru ca Romania este singurul pericol pentru ocupantii fotoliilor caldute de la Chisinau. Pentru ca Romania inseamna disparitia functiei lui Dodon si a lui Chicu/Pavel Filip/Strelet/Vladimir Filat sau cum s-or mai numi ei. Atat si nimic mai mult. Pentru asta lupta Chisinaul sa fuga cat mai departe de Romania, pentru a pastra doua functii. Toate celelalte functii s-ar regasi, intr-un fel sau altul si in Romania Re-unita.
La conducerea Institului "Cantacuzino" s-au perindat tot felul de soldatei politici de plumb, dupa principiul " Eu sunt membru de partid/Nu mi-e frica de Covid". La conducerea Republicii Moldova s-a perindat un lung sir de "apparatchik" (аппаратчик), toti croiti dupa chipul si asemanarea lui Brejnev, cenusii, antipatici, betivi si anti-romani.
Mircea Druc povesteste o chestiune memorabila in memoriile sale. Stiti de ce a fost promovat in anii 70 tanarul activist de partid Piotr Lucinschi? Pentru ca activistii rusofoni de la Chisinau, de cate ori se imbatau (si o faceau des si animalic) pe la cramele moldovenesti, il chemau pe Lucinschi sa il imite, in rusa, pe Ceausescu cu discursul sau rarait, facandu-i sa rada in hohote. Mai apoi, Lucinschi s-a remarcat prin zelul nebun de a da afara din Universitati elementele "nesigure", pro-romanesti. Stiti care era cea mai grozava infractiune in ochii lui Lucinschi? Sa asculti la radio Cenaclul Flacara in direct! Asa au disparut din invatamantul universitar, alaturi de studentii lor, Mircea Druc sau profesorul Radauteanu, cel mai mare specialist in semiconductori din URSS si rectorul Politehnicii de la Chisinau.
Ei bine, cu cine credeti ca s-a dus Lucinschi de brat sa-si ridice cetatenia romaneasca? Cu insusi marele sau protector si prieten, Emil Constantinescu! (Sursa: Aici ). Regimul de la Bucuresti, sustinator al lui Lucinschi, n-a precupetit niciun efort, in schimb, sa saboteze cat a putut singura grupare unionista de la Chisinau, cea construita de Mihai Ghimpu. Ca sa intelegeti si sa judecati cum se cuvine discursurile sforaitoare ale politicienilor nostri: Mihai Ghimpu este fratele mai mic al lui Simion Ghimpu, cel care a predat dictia si limba romana (cu caractere latine) studentilor moldoveni la Institutul Teatral Lunacearski din Moscova; acelasi Mihai Ghimpu este fratele mai mic al lui Gheorghe Ghimpu, unul dintre fondatorii Frontului National-Patriotic din Basarabia si Nordul Bucovinei (FNP), infiintat in ilegalitate dupa razboi, care avea drept scopuri iesirea Basarabiei din componenta URSS, formarea Republicii Populare Moldovenesti, unificand si celelalte teritorii romanofone din zona (Nordul Bucovinei, Sudul Basarabiei, teritorii din stanga Nistrului) si unirea ulterioara cu Romania. Gheorghe Ghimpu a fost tradat sovieticilor, impreuna cu alti cinci romani, de catre Ion Stanescu, presedintele Consiliului Securitatii de Stat al Republicii Socialiste Romania, presedintelui KGB, Iuri Andropov, in anul 1970.
Cum sa inchei? Sa spun ca atat s-a putut? Ca avem conducatorii pe care-i meritam? Sau sa sper ca noua si puternica criza care a inceput sa zdruncine Romania in luna martie 2020 ne ofera prilejul unei schimbari, a renuntarii la politicienii molai, calduti care ne conduc astazi si a inlocuirii acestora cu o noua generatie glorioasa, precum cea stralucit ilustrata de Ion Cantacuzino si de autorii Unirii de la 27 martie 1918, Ionel Bratianu, Alexandru Averescu si Alexandru Marghiloman?
