După 300 de ani, rămășițele lui Constantin Brâncoveanu s-au întors la Mănăstirea Hurezi

După 300 de ani, rămășițele lui Constantin Brâncoveanu s-au întors la Mănăstirea Hurezi

Moaștele Sf. Martir Constantin Brâncoveanu au fost aduse sâmbătă la Mănăstirea Hurezi din județul Vâlcea, ctitorie a acestuia, după 300 de ani de la moartea domnitorului, de o delegație clericală condusă de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Rămășițele pământești ale lui Constantin Brâncoveanu au fost primite la Mănăstirea Hurezi cu onoruri militare, cu sute de preoți și mii de enoriași din județul Vâlcea, urmând ca o parte din acestea să rămână definitiv la Mănăstirea Hurezi, locul în care domnitorul și-a dorit să fie înmormântat.

Manifestările religioase din județul Vâlcea prilejuite de această ocazie vor avea loc sâmbătă și duminică. Racla în care sunt expuse aceste oseminte va fi expusă lângă Mănăstirea Hurezi pentru mai multe luni.

În urmă cu o săptămână, tot la Mănăstirea Hurezi, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a donat din partea băncii o replică a sabiei domnului Constantin Brâncoveanu.

Mănăstirea Hurezi a fost ctitorită de Constantin Brâncoveanu. Este patrimoniu UNESCO și a fost locul în care Constantin Brâncoveanu, ucis de turci în 1714, și-a dorit prin testamentul său să fie înmormântat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”